Una dintre cele mai apreciate formații rock din România, Robin and the Backstabbers, va susține un show inedit, în deschiderea concertului Hollywood Vampires, din 6 iunie.
Două albume excelente
RATB a trimis următorul comunicat: “E o mare onoare! Abia așteptăm să ne reîntâlnim cu toții și să stăm la povești. Vom redeschide volumul Arhanghel’sk, ne vom aminti de drumul dinspre Stalingrad și – cine știe! – poate ne vom uita un pic pe hartă și la ce ni se așterne înainte. Cu emoție, cu nerăbdare, să sune muzica din cântece!”. Într-o carieră de șase ani, Robin Proca & Co au înregistrat două albume excelente, ce s-au vândut foarte bine și au generat un număr impresionant de admiratori/ admiratoare. Este vorba despre „Bacovia Overdrive, vol. I: Stalingrad”(2012) și „Bacovia Overdrive vol. II: Arhanghel’sk” (2015). a aniversat deja un an, fiind lansat oficial pe 8 mai 2015 și a înregistrat cifre de vânzări notabile pentru eșalonul alternative din România.
Piese de referință din istoria rockului
Supergrupul Hollywood Vampires concertează în premieră în România dar și în Europa de Est, pe 6 iunie la Romexpo. Alături de cei trei fantastici -Alice Cooper, Joe Perry, Johnny Depp- evoluează muzicieni de mare valoare: Matt Sorum (GunsN'Roses/Cult)- tobe, Robert DeLeo (Stone Temple Pilots)- bass, Tommy Henriksen (Alice Cooper)- chitară și Bruce Witkin (The Kids)- pian, percuție, chitară. Hollywood Vampires au în repertoriu piese de referință din istoria rockului, precum: My Generation (The Who cover), Cold Turkey (Plastic Ono Band cover), Five to One / Break On Through (to the Other Side) (The Doors cover), Jeepster (T. Rex cover), School's Out / Another Brick in the Wall Part 2 (Alice Cooper / Pink Floyd), Brown Sugar (The Rolling Stones cover).