Cântăreţul britanic Noel Gallagher a descoperit înregistrarea unei melodii inedite a trupei Oasis, pe care intenţionează să o lanseze joi, 30 aprilie, la miezul nopţii, informează miercuri ediţia online a cotidianului britanic The Guardian, preluat de Agerpres.
Piesa este o variantă demo a unei melodii intitulate ''Don't Stop...'', care nu a fost niciodată lansată sau finalizată într-un studio de înregistrări. Noel Gallagher a scris pe Twitter că singura versiune anterioară a cântecului se păstrează pe înregistrarea unei probe de sunet din timpul unui concert Oasis în Hong Kong, cu ''circa 15 ani în urmă'', şi că nu ştie cu siguranţă data la care melodia a fost înregistrată.
"Am avut o grămadă de timp la dispoziţie în ultima vreme aşa că m-am gândit să văd într-un final ce se afla de fapt pe sutele de CD-uri fără copertă şi nemarcate pe care le am prin toată casa. Soarta a făcut să dau peste o veche înregistrare demo, despre care credeam că s-a pierdut pentru totdeauna", a dezvăluit cântăreţul britanic.
"Sper că toată lumea este în siguranţă şi încearcă să treacă peste perioada de izolare fără prea multă agitaţie. Cu plăcere, apropo'', a adăugat el.
După destrămarea trupei Oasis în 2009, Noel Gallagher a lansat trei albume cu noul său grup, Noel Gallagher's High Flying Birds, precum şi câteva EP-uri. Cea mai recentă melodie a artistului britanic a fost ''Blue Moon Rising'', lansată luna trecută.
Fanii trupei Oasis mai speră încă la o reunire a celebrului grup rock britanic în ciuda vechiului conflict dintre Noel şi fratele său, Liam. "M-am gândit deseori, hai să facem un concert", a declarat acesta pentru ediţia britanică a revistei Vogue. "Dar mi-am dat seama că aş face-o doar ca să-i închid gura idiotului ăsta. Alte idei care mi-au venit au fost să-i dau foc la casă sau să-i distrug maşina... dar asta nu va rezolva nimic, nu-i aşa?".
Liam Gallagher, care a anunţat recent un concert gratuit pentru angajaţii Serviciului Public de Sănătate (NHS) din Marea Britanie, a propus o reunire a trupei Oasis în cadrul unui concert caritabil în beneficiul luptei contra pandemiei de COVID-19.