Solista Luiza Zan va lansa în luna martie albumul "Heritage" dedicat memoriei mamei sale. Este "un album de jazz, presărat cu elemente folclorice, cu improvizații vocale și instrumentale extrem de variate, ce dăruiește publicului o lucrare unitară, inspirată și de o frumusețe ieșită din comun." după cum ne anunță pe pagina evenimentului.
După București, Zan are concerte în alte cinci orașe
Evenimentul de lansare va avea loc la București, la Clubul Țăranului, în data de 03 martie 2016, începând cu orele 20:00 iar alături de Luiza Zan vor fi pe scenă Sarik Peter (pian), Gyarfas Istvan (ghitară), Attila Galfi (tobe), Fonay Tibor (bass) și Ioana Mardare (violă), reuniți sub numele de Hungarian All Stars.În continuarea evenimentului de la Clubul Țăranului vor avea loc mai multe concerte de promovare a albumului, după cum urmează: 4 martie - Ploiești - Filarmonica Paul Constantinescu, 5 martie - Brașov - Club Rockstadt, 6 martie - Sfântu Gheorghe - Teatrul Andrei Mureșanu,8 martie - Cluj - Cinema Florin Piersic, 9 martie - Miercurea Ciuc - Casa Studenților.