Seria evenimentelor „Clubului de jazz şi blues ICR" continuă miercuri, 20 aprilie, de la ora 19.00, cu un concert de blues acustic susţinut de formaţia The Storytellers.
Florin Giuglea-chitară şi Marcian Petrescu-muzicuţă
Intitulat The Real Acoustic Harmonica & Guitar Blues Experience, spectacolul este susţinut de Florin Giuglea -unul dintre cei mai talentaţi chitarişti din România în acest moment, şi Marcian Petrescu- singurul muzician român de blues care a reuşit performanţa de a avea ca invitaţi pe albumele sale solo pe doi dintre cei mai importanţi muzicuţişti de blues din lume, Sugar Blue şi Charlie Musselwhite (ambii laureaţi Grammy). Concertul va fi precedat de o conferinţa susţinută de Mike Godoroja cu tema “Harmonica Blues”, cu exemplificări audio şi video. Intrarea este liberă.