Într-o ţară care îşi ignoră adevăratele talente, în care kitschul şi nonvaloarea sunt promovate, într-o epocă în care dezvoltarea continuă a tehnicii şi tehnologiei face ca oricine să poată deveni cântăreţ peste noapte, fară să aibă nevoie de o voce deosebită sau de un dram de talent, într-o epocă a muzicii prelucrate pe computer şi a playbackului, FOLK YOU! vine ca o gură de aer proaspăt pentru toţi degustătorii de muzică bună din România.
FOLK YOU! este un proiect de ecologie a spiritului, o încercare de a curăţa sufletele oamenilor, de a le reaminti că sunt liberi şi că trebuie să aibă curajul de a se exprima aşa cum simt, dincolo de stereotipurile mediocre pe care societatea de consum le impune.
La început, a fost doar un artist cu o chitară pe scenă. Apoi, de la an la an, scena a tot crescut pentru a primi trupe româneşti care au ceva important şi valoros de transmis. Dintr-un festival mic, FOLK YOU! s-a transformat într-un festival de anvergură, cu participarea a peste 100 de artişti în 2015, devenind astfel unul dintre cele mai importante evenimente culturale din România.
Anul ăsta, FOLK YOU! revine pe plaja din Vama Veche, cu două zile de festival – 10 și 11 septembrie:
VINERI, 10 SEPTEMBRIE, te întâlnești cu:
-ARTHUR PROJECT
-FLORIN CHILIAN
-ALEXANDRU ANDRIES
-MIRCEA BANICIU
-HOLOGRAF
-IRIS
apoi, SAMBATA, 11 SEPTEMBRIE, îi ai pe:
-ADRIAN NAIDIN
-ANDREI PAUNESCU ȘI TRUPA TOTUȘI
-THE MONO JACKS
-VIȚA DE VIE
-VAMA
Festivalul FOLK YOU! a fost lansat în 2005. La Vama Veche, Florian Pittiş, „mentorul” şi susţinătorul acestui demers îndrăzneţ, a declarat deschisă, prin FOLK YOU!, „mişcarea de rezistenţă împotriva prostiei revărsate”.
Născut în urmă cu zece ani, dintr-un impuls sentimental, nostalgic, FOLK YOU! a devenit un fenomen muzical, cultural şi chiar social, capabil să influenţeze şi să modifice lumea spectacolului românesc.
Micuţul „dig” ridicat în 2005 împotriva falsului şi kitsch-ului a devenit acum baraj. Folkul a rămas în continuare portdrapelul mişcării, dar scena s-a lărgit, s-a extins, pentru toate genurile şi speciile muzicale care au ceva original de spus.
Cei mai importanţi artişti ai României, dintre care menţionăm câțiva, au urcat pe scena FOLK YOU! de-a lungul celor 15 ediții: Tatiana Stepa, Nicu Alifantis, Alexandru Andrieş, Mircea Vintilă, Mircea Baniciu, Maria Gheorghiu, Tudor Gheorghe, Gheorghe Zamfir, Dumitru Fărcaş, Zoia Alecu, Alina Manole, Dinu Olăraşu, Florin Chilian, Nicu Covaci, Ducu Bertzi, Ada Milea, Poesis, Adrian Ivaniţchi, Magda Puşcaş, Vasile Şeicaru, Emeric Set, Marius Mihalache şi Irina Sârbu, Adrian Sărmăşan, Victor Socaciu, Doru Stănculescu, Grigore Lese, Rona Hartner, Ţapinarii, OCS, Zdob şi Zdub, Iris, Taxi, Holograf, Vunk, Bere Gratis, Compact, Celelalte Cuvinte au onorat cu prezenţa acest fenomen devenit tradiţie, o parte dintre aceştia revenind an de an.