Concursul internaţional care la mijlocul anilor 70 avea un câştigător, Abba, cu o fulminantă carieră internaţională, cu trecerea anilor, şi-a pierdut, drastic, din interes.
Engelbert Humperdinck reprezentantul UK
Chiar dacă o mare parte a publicului de la noi a rămas interesată de Eurovision (dovadă că artişti rezonabili s-au înscris cu speranţa afirmării pe plan internaţional), semnalele din ţări “serioase” au fost cel puţin diferite. Cel mai bun exemplu a venit recent din Marea Britanie, când venerabilul Engelbert Humperdinck (70 +, foto) a fost desemnat reprezentatul naţiunii la concurs.
Concursuri tv de voci sau x factori
Muzicienii care au întradevăr ceva de transmis obişnuiesc să urmeze ciclul firesc, nu “să ardă” etapele. Încep prin a cânta în cluburi, în deschiderea altora, apoi, în funcţie de impactul asupra publicului, devin headlineri şi mai târziu ajung să evolueze pe scene mai mari, să fie invitaţi la festivaluri. Asta după ani de zile de muncă, oriunde, nu numai aici. Din acest punct de vedere, Eurovision nu are legătură cu realitatea, în egală măsură cu alte concursuri tv de voci sau x factori.
Nu eşti membru EBU? Atunci pa !
Revenind la povestea noastră, TVR-ul, înglodat în datorii a pierdut dreptul de a transmite Eurovision 2016. Pentru foarte mulţi dintre noi, nu e nici o pagubă. Ca să transmiţi acest concurs, trebuie să faci parte din European Broadcasting Union (EBU). Este un fel de alianţă a televiziunilor de stat din Europa iar oferta făcută de ProTV nu poate fi acceptată pentru simplul motiv că postul respectiv nu face parte din EBU. De aceea, tot ce întreprinde Pro TV-ul, conferinţă de presă, petiţii etc este un circ degeaba.