Participarea României nu a făcut furori prin melodia prezentată în concurs, dar a rupt gura târgului în comentariile de pe Twitter născute de înfățișarea solistului trupei Voltaj, care a fost comparat cu Pittbull, fostul portar francez Fabien Barthez, tenisman-ul Andre Agassi sau chiar cu personaje de film sau benzi desenate - Lex Luthor sau nemilosul Darius, împăratul persan din "300".
"Solistul României seamănă cu Pitbull", "Îmi place sosia lui Barthez de România", "Nu mi-am dat seama că participă Andre Agassi la Eurovision, din partea României" - ca să cităm doar câteva dintre comentariile apărute pe rețeaua de socializare.

The Guardian, în comentariul live pe care l-a făcut evenimentului, l-a comparat pe Călin Goia cu popularul personaj Walter Heisenberg din serialul "Breaking Bad".
"Nu suntem experți, dar presupunem că în română Voltaj înseamnă Heisenberg. Alături de gașca lui de tați. E un fel de Coldplay, practic, doar că e cu un bărbat de 55 de ani cu o șapcă de baseball pe cap", a notat publicația britanică în ediția sa online.
