Se ştie că faimosul muzician american a decis să nu meargă la Stockholm, pentru a-şi ridica Premiul Nobel pentru literatură.
Iar ieri, a refuzat să meargă şi la Casa Albă, invitat de preşedintele SUA, alături de alţi laureaţi americani ai premiului Nobel. Paradoxal, această atitudine nu face decât să întărească admiraţia-imensă- pe care Barack Obama o are faţă de muzicianul de 75 de ani. Într-un dialog cu revista Rolling Stone, Obama şi-a reamintit cu plăcere de scurta apariţie a lui Dylan la Casa Albă, în 2010.
Preşedintele SUA a spus: “contrar tuturor artiştilor care sunt invitaţi în acest loc încărcat de istorie, Dylan nu a venit mai devreme să facă repetiţii, nu a cerut să facă fotografii cu preşedintele şi soţia lui. El a venit, a cântat “The Times They Are A-Changin”, a coborât de pe scenă, cu un rictus ce voia să fie zâmbet mi-a strâns mâna (eram în primul rând) şi a plecat. Asta a fost singura noastră interacţiune. Atunci mi-am zis –pentru asta îl iubim noi pe Bob Dylan, pentru că nu stă la poveşti şi păstrează o distanţă faţă de noi toţi. A fost fantastic!”
În absenţa muzicianului, preşedintele american i-a elogiat pe ceilalţi laureaţi ai premiului Nobel, care au răspuns invitaţiei de a veni în Biroul Oval: Oliver Hart (Economie), Fraser Stoddart (Chimie), Duncan Haldane et Michael Kosterlitz (Fizică).