După ce a dispărut complet, site-ul Radiohead revine cu 'Burn The Witch’!

04 Mai 2016 | scris de Alex Revenco
După ce a dispărut complet, site-ul Radiohead revine cu 'Burn The Witch’!

 

În weekendul trecut fanii Radiohead au asistat la un fenomen ciudat, site-ul formației a început să-și piardă încet, încet conținutul iar după trei ore a dispărut complet !

Pagină albă pe site-ul Radiohead

Astfel, oricine accesa adresa www.radiohead.com. dădea peste o pagină albă ! În același timp, contul de Twitter al grupului Radiohead, care există de șase ani și este urmărit de 1,58 milioane de persoane, s-a golit și el, afișând o pagină albă pe care era scris @Radiohead nu e nici un mesaj pe Twitter. Și 12 milioane de oameni au dat like la o pagină albă ! Deci Radiohead a „dispărut” de pe internet și, evident, se punea întrebarea de ce ?

Dispariția de pe net a aprins imaginația fanilor

Când este vorba de lansarea unui material nou, grupul britanic și-a câștigat reputația de a o face într-o manieră originală. De exemplu, la apariția albumului „King of Limbs”, solistul Thom Yorke a împărțit ziare colorate Radiohead în magazinele de discuri iar pentru discul „In Rainbows”, fanii au fost invitați să downloadeze muzica și să plătească cât vor ei. De această dată, dispariția de pe net a site-ului și a contului de Twitter a aprins imaginația fanilor. Oficial, noul album urmează să fie lansat în iunie dar mulți s-au întrebat dacă nu cumva acesta e semnalul că apare mai devreme ?

Misterul ? Un nou videoclip animat !

Dar misterul a fost elucidat ieri, când pe pagina oficială Radiohead a apărut videoclipul animat al noului single Radiohead, „Burn the Witch”, regizat de Chris Hopewell și produs de Rosie Lea Brind. Este primul material muzical nou, din ultimii cinci ani, exceptând 'Spectre' tema ultimului film James Bond, compusă de Radiohead anul trecut. După ce piesa a fost respinsă, în favoarea cântecului ‘Writing’s On The Wall’ a lui Sam Smith, Radiohead a postat 'Spectre' pe youtube, 'la liber'.

Alte stiri din Muzica

Ultima oră