Cel mai cunoscut ambasador al culturii Române, pe cele cinci continente, maestrul Gheorghe Zamfir, pregătește o reîntâlnire emoționantă cu melomanii din capitală, în cadrul concertului ”Zamfir+100”, ce va avea loc în ziua Mărțisorului, pe 1 martie, la Sala Palatului, începând cu ora 19:30.
În acompaniamentul Orchestrei Reprezentative a Ministerului Apărării Naționale, sub bagheta domnului Colonel Aurel Gheorghiță, Inspector pentru arma Muzici Militare, alături de invitații de elită ai serii, corul Cantoris condus de maestru de cor Daniel Jinga, renumitul organist de origine română Christian Micșunescu și Maria Jinga, mezzosoprană a Operei Naționale București, Gheorghe Zamfir va oferi auditoriului un concert veritabil, concretizat într-o călătorie muzicală variată, pornind de la creații muzicale unice, lucrări românești și internaționale și ajungând până la arii de operă sau melodii celebre, precum: ”El condor pasa”, ”Lonely Shepherd” sau ”Nessun Dorma”.
”Timpul zboară și ne mai despart doar câteva zile de minunatul eveniment. Câtă bucurie și câte emoții mă încearcă la gândul că mă voi reîntâlni cu un număr atât de important de iubitori de muzică de calitate! Vă mulțumesc pentru permanenta susținere și vă stimez!” – a notat artistul într-o postare recentă pe pagina sa personală de facebook Gheorghe Zamfir Official
Bucuria imensă de a cuceri inimile spectatorilor de pretutindeni, cu sunetul magic al naiului, va fi intensă pe întreg parcursul lunii martie. Muzica lui Gheorghe Zamfir și aplauzele îndelungi ale spectatorilor vor readuce Universul la viață, provocând primăvara cuprinsă de o serie de concerte ample ce vor fi susținute în Italia și Israel. După reprezentația de la Sala Palatului, îndrăgitul artist va putea fi admirat în data de 4 martie, performând pe scena Sălii Auditorium Conciliazione din Roma, iar între 13 și 21 martie, într-un turneu de 5 orașe din Israel.
Compozitor şi dirijor, acordeonist, pianist, vocalist, orchestrator, pictor, scriitor, poet și interpret de geniu la naiul sfânt, Gheorghe Zamfir este o somitate a culturii și tradiției românești, un mesager al României frumoase si un nume reprezentativ care face onoare românilor de pretutindeni, un artist complet cu un palmares greu de atins. A compus peste 300 de lucrări în stil folcloric, simfonic, cameral, sacru, vocal instrumental, variete și modern, a obținut 120 de discuri de aur și platină, a înregistrat vânzări de sute de milioane de discuri, a susținut concerte cu casa închisă pe toate marile scene ale lumii și a colaborat cu artiști de notorietate internațională.
Momentul concertului extraordinar, ”Zamfir +100”, organizat de Asociația Culturală Spectaculis, se apropie cu pași repezi, iar numărul biletelor disponibile se reduce considerabil de la o zi la alta. Astfel, primele trei categorii de bilete, respectiv Golden VIP, VIP și cat.1, s-au epuizat, iar cele ce le urmează la rând pot fi achiziționate în continuare atât de la casa de bilete a Sălii Palatului, din magazinele Muzica, Librăria Mihai Eminescu, cât și online prin: www.ticketnet.ro, www.iabilet.ro, www.bilet.ro, www.bilete.ro, www.myticket.ro și www.eventim.ro. Analizând interesul publicului manifestat față de acest concert, organizatorul evenimentului, Asociația Culturală Spectaculis, estimează că spectacolul va fi susținut, și de această dată, cu casa închisă. De aceea, le recomandă celor interesați să se grăbească pentru a-și rezerva locurile dorite.