Noul album este rodul muncii sale din ultimii doi ani și conține 12 cântece de dragoste
Sensibil, îndrăgostit, rătăcind prin amintiri, iubind până la ultima secundă a zilei și mereu gândind pozitiv. Acesta este Dan Manciulea, pe care îl veți descoperi în albumul său de autor pe care l-a finalizat zilele acestea și pe care a început să-l promoveze. Cu titlul „Aproape imperfect“, buzoianul îndrăgostit de folk recunoaște că cele 12 piese de pe album au fost compuse fără să fie constrâns de ideea de a scoate un album.
„Ele au venit natural, pur și simplu din plăcerea de a compune și din dorința de a oferi publicului ce am mai bun și mai frumos. În tot acest timp am compus mult mai multe (25), dar am ales să rămână 12 în urma unei alegeri riguroase, bazate pe tema și «greutatea» fiecărui cântec. Dintre cele 12, șase cântece sunt compuse pe versurile mele, celelalte șase fiind poezii ale unor poeți români mai puțin cunoscuți. Am căutat să păstrez filonul clasic al folkului românesc, de aceea pe album se găsesc șase cântece înregistrate simplu, doar voce și una sau 2-3 chitare și o muzicuță. Nu am neglijat modernitatea și astfel, celelalte șase cântece beneficiază de orchestrație, pe care am construit-o singur“, a spus Dan Manciulea.
Artistul a mărturisit publicaţiei opiniabuzau.ro că pentru acest proiect a colaborat la bass cu Gabriel Isac de la grupul Conexiuni din Brașov și, la acordeon, cu Lucian Irimia, zis „Frățiorul“, din Râmnicu Sărat. “Modalitatea de înregistrare a albumului a fost una cât se poate de ingenioasă și inedită, din lipsă de timp”, recunoaște Dan Manciulea. Mereu în criză de timp, dar totuși pasionat și cu gândul mereu la creațiile muzicale, buzoianul și-a făcut toate imprimările în micul său studio de sufragerie. El este responsabil pentru mixaj, iar premasterizarea a fost realizată de Gabriel Isac, în studioul său din Brașov.
„Am avut curaj și am ales grafica CD-ului puțin mai diferită, așa că albumul meu seamănă cu filmele lui Sergiu Nicolaescu. Unele dintre cântece au fost «testate» în spectacole și câteva au fost și difuzate la radio, înainte de a fi imprimate pe CD, însă sunt sigur că nu au ajuns la urechile tuturor ascultătorilor, așa că am încredere în ele. Per total, albumul întreg vorbește despre viață și despre iubire, totdeauna în zbucium și devenire, totdeauna idealizate prin speranțele noastre, dar mereu imperfecte din cauza faptelor noastre - Aproape imperfect“, a mai declarat Dan Manciulea.