O poveste cu totul specială stă în spatele concertului pe care Orchestra Naţională Radio, sub bagheta dirijorului Nicolae Moldoveanu, îl va susţine vineri, 15 mai (19:00).
Veţi avea şansa de a o aplauda pe scena Sălii Radio pe violonista de origine română Sarah Nemţanu (născută în Franţa), concertmaestru la Orchestre National de France, cea care a consiliat-o pe actriţa Mélanie Laurent pentru rolul principal feminin din filmul „Concertul” - regizat de Radu Mihăileanu - şi care a interpretat partitura pentru banda sonoră a producţiei. În evenimentul de la Bucureşti, Sarah Nemţanu va cânta chiar Concertul în re major pentru vioară şi orchestră - Ceaikovski, una dintre cele mai emoţionante lucrări ale repertoriului simfonic, partitura în jurul căreia este conceput scenariul filmului.
Într-un interviu publicat în mai 2010 în celebra publicaţie franceză „Le Figaro”, Sarah Nemţanu declară despre filmul „Concertul”: „(...) mulţi spectatori au fost atât de emoţionaţi de muzica lui Ceaikovski, încât au aşteptat finalul genericului filmului ca să afle numele lucrării şi al interpretului. De altfel, primesc şi astăzi sute de mesaje pe Facebook de la persoane care mă felicită şi mă întreabă unde pot veni să mă asculte. (...) Filmul Concertul mi-a schimbat de asemenea modul de a privi muzica: mi-am dat seama că marile opere ale repertoriului, atunci când ies din cadrul clasic, pot avea un puternic impact asupra publicului larg.”
Pe lângă celebra partitură a lui Ceaikovski, unul dintre cele mai cunoscute concerte de vioară de toate timpurile, veţi mai asculta la Sala Radio şi uvertura În natură, semnată de compozitorul ceh Antonín Dvořák şi Simfonia a IV-a, creaţie a lui Brahms.