Ziua Europei a fost sărbatorită la Izmir printr-un concert organizat de Consulatul General al României la Izmir, în contextul exercitării, de către România, pentru prima dată, a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.
Toate fondurile obţinute din donaţiile făcute de spectatori în cadrul concertului vor fi folosite pentru modernizarea Spitalului de copii "Behcet Uz" din Izmir.
Astfel, mai multe saloane cu 8 paturi şi baie comună pe hol vor fi transformate în saloane cu câte 2 paturi şi baie proprie.
Concertul susţinut de soprana Mădălina Radu, tenorul Alin Stoica şi pianistul Alexandru Burcă a debutat cu imnul Europei, Odă Bucuriei, din Simfonia a IX-a compusă de Ludwig Van Beethoven, interpretată la pian de Alexandru Burcă.
Repertoriul a cuprins arii din opereta „Lăsați-mă să cânt!” a lui Gherase Dendrino („Te iubesc”, „Mugurel de cântec românesc”, „Sărmane lăutar”), aria lui Ivanovici „Muzica” din opereta „Valurile Dunării” de George Grigoriu, toccata „Joc dobrogean” a lui Paul Constantinescu, dar şi arii celebre internaţionale („O mio babbino caro”, „Santa Lucia”, Habanera din opera „Carmen”, „Mamma”, „I could have danced all night”, „No puede ser”, „Can’t help falling in love”, „O sole mio”, „Libiamo ne lieti calici” din opera „Traviata”, „Funiculi, funicula”).
Un moment special al serii l-a constituit interpretarea melodiei “Mulțumesc, iubită mamă!”, dedicată tuturor mamelor cu ocazia Zilei mamelor, care se sărbătoreşte duminică, 12 mai, în Turcia şi în multe state ale lumii. Extraordinara evoluţie a celor 3 artişti români a fost răsplătită cu ropote de aplauze şi rechemarea pe scenă a artiştilor.
Alin Stoica reprezintă una dintre marile revelaţii ale scenelor naţionale şi internaţionale în ultimii ani, fiind recompensat cu numeroase premii, inclusiv Premiul Special "Luciano Pavarotti", oferit la Festivalul de la Sarzana, Italia, în 2017, chiar de către soţia celebrului tenor, Nicoletta Mantovani.
Cu aceeaşi ocazie a mai obţinut două premii importante, Premiul al II-lea al podiumului oficial şi Premiul Special al Publicului "Vota la Voce". Alin Stoica este solist al Operei Române, unde interpretează diverse roluri, precum Alfredo din "Traviata" de Giuseppe Verdi, Turiddu din "Cavalleria Rusticana" de Pietro Mascagni, Rodolfo din "La Boheme" de Giacomo Puccini, Don Jose din "Carmen" de Georges Bizet. Alin Stoica a cântat alături de nume sonore în domeniul operei precum Angela Gheorghiu, Placido Domindo sau Jose Carreras.
La doar 24 de ani, Mădălina Radu are în palmares nu mai puţin de 400 de premii obţinute la concursuri de muzică uşoară, canto clasic, balet şi pian, precum şi diplome de excelenţă din partea ambasadelor Turciei şi Ucrainei în România.
În prezent colaborează cu Opera Naţională din Bucureşti, unde interpretează rolul Papagenei din opera "Flautul fermecat" ("Die Zauberflote") de Wolfgang Amadeus Mozart.
Multiplu laureat în România şi în străinătate, Alexandru Burcă este pianist la Teatrul de Operetă şi Musical "Ion Dacian" din Bucureşti. A susţinut numeroase concerte şi recitaluri pe cele mai prestigioase scene din România, dar şi la Londra, Paris, Lille, Berlin, Stuttgart, Toronto.