Marți 17 mai, de la ora 18.30, la Muzeul Satului „Dimitrie Gusti” din București, binecunoscutul jazzman Harry Tavitian susţine un concert, inclus în seria de manifestari dedicate aniversarii a 80 de ani de la inaugurarea muzeului.
Un loc al bucuriei
Iată ce spune Harry: ”Am primit cu mare bucurie invitația de a concerta iarăși la Muzeul Satului din București, la frumoasa aniversare a 80 de ani de la înfințare. O voi avea ca invitată, pentru câteva piese, pe fiica mea, Aida. Am un deosebit respect pentru omul simplu de la ţară. Pentru mine folclorul este un mijloc de trăire iar Muzeul Satului e de fiecare dată un loc al bucuriei. Fie că e vorba de căldura gazdelor noastre – persoane tot atât de primitoare cum sunt şi căsuţele pe care le ocrotesc cu dragoste şi reuşesc să le păstreze vii, de muzeu în sine sau de firescul cu care se plimbă prin muzeu găinile moţate şi stau tolănite pisicile...
Folclorul, important izvor de inspiraţie
Sunt armean prin naştere şi român prin adopţie; mă simt acasă în ambele spaţii spirituale – balcanic şi caucazian. Influenţele folclorului romanesc si armenesc au fost prezente inca de la inceputuri in muzica mea; m-am apropiat firesc de traditiile populare. De-a lungul anilor, folclorul a ramas unul dintre izvoarele mele cele mai importante de inspiratie. Ceea ce incerc sa fac este o sinteza intre diverse surse, pornind de la esente, sa pun in valoare vecinatatea celor două culturi.
Profesoară de pian în Constanţa
Născută în 1976, Aida este absolventă a Universității Naționale de Muzică din București; este profesoară de pian la Colegiul Național de Arte „Regina Maria” din Constanța. A cântat cu Corul Radiodifuziunii Române sub bagheta maestrului Aurel Grigoraș și a colaborat cu Corul Madrigal. Cântă jazz în diverse formule cu muzicieni constănțeni și în ultimii ani a participat ca invitată în concerte, alături mine”.
Intrarea la concert se face pe baza biletului de vizitare a muzeului: 10 lei- adulţi, 5 lei –seniori, 2,5 lei- elevi şi studenţi.