Atracția principală a spectacolului Lazy Monday din 11 iulie, de la Teatrul de Vară Herăstrău, este, fără îndoială James, legendarul grup care, alături de Happy Mondays, Stone Roses și Inspiral Carpets au alcătuit faimosul curent muzical botezat Madchester
Noul album a fost nr. 1 în UK
Cel mai nou album James, „Girl At The End Of The World”, a fost lansat în martie, anul acesta, și a intrat direct pe locul 1 în topul UK, întrerupând dominația Adelei cu al său „25”. Formația din Manchester ajunge pentru prima oară în România peste o săptămână, pe 11 iulie, și va cânta la București atât piese de pe ultima apariție discografică, cât și, așa cum confimă setlisturile turneului de pâna acum, marile lor hituri Getting Away With It (All Messed Up), Tomorrow sau Laid.
Cinci lucruri pe care nu le știați despre James:
-În primul an de existență, trupa a avut 7 denumiri total diferite: Venereal, the Diseases, Volume Distortion, Model Team International, Model Team și Tribal Outlook. La puțin timp după alăturarea solistului Tim Booth au ajuns la numele de James.
-Booth a fost invitat inițial să se alăture trupei în rolul de... dansator, fiind rapid promovat ca solist.
-După mai bine de 19 ani de existență, în anul 2001, cei din James au decis să ia o pauză. O pauză care s-a transformat într-o despărțire de șase ani. Anii au trecut repede, iar în 2007 Booth își anunță revenirea alături de trupă pentru o serie de concerte live. Mai târziu, tot Booth a recunoscut că întâlnirea la un jam session cu Glennie și Gott, din care s-au născut noi piese, l-a făcut să își dorească revenirea.
-Noul material a fost un E.P. intitulat Jimone, ce cuprindea melodiile What's the World, Folklore și Fire So Close. Celor de la James le-a fost teamă să nu distrugă în studio cea mai bună melodie a lor, și au optat în schimb pentru înregistrarea a trei melodii pe care le simțeau ca fiind... cele mai proaste.
-Bassistul Jim Glennie este cel mai longeviv membru James, fiind unul dintre fondatorii grupului care a rămas până în prezent. Glennie nu avea de gând să se apuce serios de muzică, până când cel mai bun prieten al său din copilărie, Paul Gilbertson, l-a convins să își cumpere o chitară bass. Chitaristul Paul Gilbertson a fost al doilea fondator, dar din păcate a părăsit grupul după doi ani de la înființare.
Bilete cu preț redus până pe 10 iulie
Astăzi, formația numără 30 de ani de carieră, 14 albume de studio şi peste 25 milioane de albume vândute în întreaga lume. Hituri precum „Laid“, „Come Home“, „She’s A Star“ sau „Getting Away With It (All Messed Up)“ au fost difuzate ani la rând la radiourile alternative din România şi la petrecerile de pe plaja din Vama Veche. Lazy Monday, care a inventat cea mai bună zi de luni a anului, va aduce pe 11 iulie două concerte, ambele în premieră, într-o singură seară, la Teatrul de Vară Herăstru: James și Public Service Broadcasting. Biletele, disponibile pe LazyMonday, au următoarele prețuri: până pe 10 iulie – Cat. II (făra loc) - 175 lei, Cat. I - 200 lei, Cat. VIP - 220 lei; luni 11 iulie – Cat. II (fără loc) - 195 lei, Cat. I - 220 lei, Cat. VIP - 240 lei. Vezi mai jos grupul James interpretând live hitul "Laid"