În același constum elegant, sobru, cu bretele discret colorate, cu aceeași atitudine de nobil, plin de respect pentru public, orchestră, muzică și vers, Charles Aznavour este primit de bucureșteni în picioare, în ropote de aplauze, joi seara., la Sala Palatului. Și tot în valuri de aplauze, în picioare, cu buchete de trandafiri roșii și albi, l-au petrecut spre culise.
L-am iubit încă din liceu, când îl ascultam la căști, în laboratorul de limbi străine. Învățam franceza de dragul lui și recompensa, la finalul trimestrului, nu era nici pe departe o notă mare la teză, ci să-l ascult pe Charles Aznavour.
La 91 de ani, artistul a oferit un recital live, de două ore. Recitatul marca Aznavour a debutat, cum altfel, cu celebra partitură Les Emigrants. A fost minunat când spunea publicului, cu o sinceritate remarcabilă, că la 91 de ani, mai greu cu vederea și cu auzul, chiar și cu memoria, motiv pentru care folosește un prompter. Un fel de a spune că îl folosește, deoarece muzica, versurile și dansul sunt parte din ființa lui, căreia foarte rar îi îngăduie să se aplece în fața unui prompter.
Aznavour. Aceeași voce inconfundabilă, aceeași emoție, dar mai ales aceiași ochi care poartă în ei toată înțelepciunea unei boeme povestite la Sala Palatului. Cu brațul stâng, ușor adus spre spate, se lasă dus de chansonnette, ca și cum ar avea lipită de el Boema vieții și ar dansa cu ea. Și chiar așa este. La Boema e oriunde e Aznavour. Merci, Monsieur Aznavour, pentru La Boema
