Katatonia, Ihsahn, Pain of Salvation și Solstafir sunt în topul concertelor ce vor avea loc în timpul celei de-a 11-a ediții ARTmania Festival Sibiu. În plus, în weekend-ul 29-30 iulie 2016, Piața Mare din Sibiu va găzdui două scene, pentru prima dată în istoria festivalului, accesul publicului fiind gratuit și în acest an.
Katatonia, în premieră la ARTmania
Printre noile confirmări regăsim și Poemisia (IT), Heretic's Dream (UK-IT), Avenue Lie (IT), Hteththemeth (RO), Mellowtoy (IT), Avenue Lie (IT), Psycholies (IT). Vespera (RO) și Stonelight (RO) sunt parte din festival, fiind selectate prin platforma GBOB România. Katatonia revine în România, în premieră pe scena ARTmania Festival, vineri, 29 iulie. Despre ultimul album, lansat pe 20 mai 2016, formația declara: “albumul este probabil tot ceea ce am visat vreodată să transmitem, fără ca măcar să conștientizăm. Este o călătorie plină de aventuri printre elementele caracteristice Katatonia, reluate acum pentru a amplifica moștenirea noastră muzicală.”
Solistul și chitaristul de la Emperor
Ihsahn este bine cunoscut pe scena internațională pentru colaborarea sa cu formația de black metal Emperor, chiar dacă în prezent s-a dedicat albumelor sale solo. Cel mai nou material de studio, Arktis, a fost lansat pe 8 aprilie, dată la care a confirmat și participarea la ARTmania Festival Sibiu 2016, o surpriză frumoasă pentru fanii săi din sudul europei. Ihsahn e un nume cu putere în conștientul colectiv Metal. Pe de o parte există trecutul său, forjat în întunericul nordic al Norvegiei: Emperor, una dintre cele mai respectate trupe din istoria black-metalului și, pe de alta parte, ca o eliberare de intuneric, aproape paradoxal, proiectul lui solo, progressive asociat cu Mikael Åkerfeldt - Opeth, Jørgen Munkeby - Shining și Devin Townsend.
După 5 ani, Pain of Salvation revine în România
Pain of Salvation sunt bucuroși să își revadă fanii din România și le dau întâlnire acestora pe data de 30 iulie, în Piața Mare din Sibiu. Stilul lor se caracterizează printr-un sunet de chitară accentuat, puternic, cu o gamă vocală largă, cu multe schimbări rapide între pasajele dure și cele ambientale susținute printr-o experimentare poliritmică. O altă marcă a suedezilor este crearea fiecărui album ca unul conceptual. Câteva dintre temele abordate includ războiul și efectele lui asupra familiei și umanității, problemele de mediu, cum ar fi energia nucleară, formarea individului, natura divinității, umanitatea sau existența.
Și Solstafir, vine în premieră la ARTmania
Solstafir, trupa islandeză de post-rock/metal, sosește pentru prima dată la Sibiu, pe scena ARTmania Festival. Grupul, a devenit un succes internațional după lansarea unor albumului “Köld” și “Svartir Sandar”, și a arătat de-a lungul timpului că nu există limite muzicale. Solstafir oferă un melanj atipic de texturi și sonorități reunite în melodii ce nu pot fi limitate prin încadrări stilistice. În 2014, trupa a lansat un “Ótta”, un album atemporal, bazat pe timp, după spusele solistului Aðalbjörn Tryggvason. Albumul are ca esență un concept aparte, mistic, numit “Eykt” (opt), un sistem vechi de măsurare a timpului potrivit căruia cele 24 de ore ale zilei sunt împărțite în câte opt intervale, fiecare dintre ele deținând un nume specific iar “Ótta” fiind acea perioadă din zi care corespunde orelor 3–6.
Pentru al doilea an, Sibiul găzduiește semifinala GBOB
Cea de-a 11-a ediție ARTmania Festival, găzduiește și în acest an semifinala regională a concursului muzical GBOB România (Global Battle of the Bands - Bătălia Mondială a Formațiilor organizată anual în peste 30 de țări de pe 5 continente). În cadrul acestui eveniment organizat joi, 28 iulie în Oldies Pub din Sibiu, publicul va avea ocazia să descopere noi formații, să asculte muzică nouă, actuală, originală și live aparținând unei game largi de genuri muzicale. Festivalul ARTmania este o acţiune cofinanţată de Consiliul Local Sibiu şi Primăria Municipiului Sibiu.