După ce s-a produs anticipata împăcare între Slash şi Axl, mulţi credeau că Guns N’Roses va porni din nou la drum în vechea formulă. Dar nu a fost aşa, alături de solistul Axl Rose şi chitaristul Slash a fost dat ca sigur bassistul Duff McKagan şi atât.
Reed, Ferrer şi Fortus
Între timp s-au antamat pentru luna următoare şase concerte, patru în SUA şi două în Mexico City, dar nimeni nu ştie formula de concert a formaţiei. Până ieri, 15 martie, când Guns N’Roses a donat într-o acţiune caritabilă o faţă de tobă cu semnăturile tuturor celor din formaţie. Aşa s- a aflat că, alături de Axl, Slash şi Duff, formaţia îi mai are în componenţă pe Dizzy Reed- claviaturi, Frank Ferrer- tobe şi Richard Fortus-chitară.