Week-endul trecut Anca Lungu a organizat pentru fetița sa, Natalia, o petrecere în aer liber pentru aniversarea unui an de când micuța a venit pe lume. Prezentatoarea Observator de la Antena 1 mărturisește că s-a ocupat personal de decorarea grădinii în care și-a așteptat oaspeții și de pregătirea bunătăților cu care aceștia au fost răsfățați.
De la prăjituri cu morcovi și banane, la socată și jucării de pluș care au înveselit locul, toate detaliile au fost atent supravegheate de tânăra mămică. Iar bucuria cea mai mare a venit atunci când Natalia a trebuit să aleagă trei obiecte de pe o tăviță, conform obiceiului. Micuța nu s-a dezis și a arătat că îi va călca pe urme mamei sale, Prințesa Polonic: ”Am așteptat cu nerăbdare momentul tăierii tortului și alegerea obiectelor de pe tăviță. Dintre toate lucrurile pe care i le-am pus acolo, Natalia a ales un penson, un polonic și un termometru”, spune bucuroasă Anca.
Micuța Natalia a primit și un cadou special la ziua sa de naștere, pe lângă multe jucării și hăinuțe: ”E vorba de o păpușă care o întruchipează pe Prințesa Linguriță – adică micuța Natalia – confecționată de una dintre prietenele mele”, povestește Anca.
Prima aniversare a Nataliei a fost o petrecere cu tălpile goale în iarbă, atât pentru părinți, cât și pentru copii mari și mici. Prezentatoarea Observator povestește că a decorat curtea casei cu baloane, primele body-uri ale Nataliei, jucării de pluș, sticle suspendate cu flori de câmp și spice de grâu, precum și cele mai frumoase amintiri din ultimul an întinse pe sârmă la uscat. ”Eu am organizat totul, de la decor până la meniu. De gătit, am gătit brioșe cu morcovi și banane, ciocolată de casă cu merișoare, cremă de mazăre cu mentă, salate, humus și burgeri. Cele mai emoționante momente au fost cele în care le-am prezentat invitaților filmulețul pe care l-am pregătit împreună cu Ștefan cu cele mai frumoase clipe din primul an al Nataliei”, mai spune Anca Lungu.