În această ediție de Românii au talent 2017 ne-am trezit pe micile ecrane cu OK World Wide, o trupă formată din patru români și un englez, din Cambridge. Nu de la universitate, ci din oraș.
Ceea ce practică băieții respectivi e un amestec de dans și acrobație, în principal pe străzile londoneze, și, după ce-au realizat că din când în când reușesc chiar să-și sincronizeze mișcările, au zis că nu-i chiar de neglijat premiul, prezentându-se la concursul cu români talentați. Asta după ce i-au încercat și pe englezi, în Britan's got talent 2015...
Ce-a lasăt cu gura căscată audiența, sau doar o parte din ea, au fost mărturisirile liderului trupei, care spune că a părăsit România în urmă cu opt ani pentru că nu avea condiții de antrenament pentru break-dance sau parkour!
În subsidiar, domnul creț mai spune că în România nici nu e chiar locul potrivit în care să faci carieră din așa ceva, poziționându-se cumva deasupra gusturile noastre mediocre, care deși se discută, nu se pot ridica la înălțimea așteptărilor sale.
"Bravo, tată! Asta am vrut să văd! Anul acesta mi-am propus să nu dau GOLDEN BUZZ până nu o să simt că nu mai pot. Superlativul absolut, e tot ce pot să spun! Nu pot decât să mă bucur. Este actul artistic al sezonului!", a declarat Andi Moisescu, după ce-a apăsat pe buton.
"GOLDEN BUZZ-ul perfect pentru mine este cel care dă senzația și celorlalți jurați că vor să apese și ei butonul acela auriu. Sunt demni de finală!", a spus și Andra, profund impresionată.
"Înainte de calitate trebuie să creezi o super emoție și dacă ți-a creat o super emoție, arde-l!", a spus și Florin Călinescu.
Așadar, ce trebuie să ne rămână în cap la lunga listă a neîmplinirilor pe care le oferă societatea românească în medicină, învățământ, cercetare, etc. musai trebuie adăugat și cele din break-dance și parkour... În rest, pare că rămânem la fel de talentați...