Mărturisesc, am un fetiș: îmi plac reclamele de la teleshoping. Sunt niște bancuri video, pline de umor involuntar. Mi-e dor de băbuţa cu polipi care ne povestea că, după ce se unge la încheieturi, poate să umble toată ziua „ici, colo”. E așa de simpatică, încât i-am trecut cu vederea și faptul că, după ce s-a declarat vindecată definitiv de durere de șale („cu X mă simt foarte bine la anii miei”), ea a apărut apoi într-un spot la un alt gel miraculos ce te pune în mișcare.
Ȋmi plac reclamele de la teleshoping pentru aerul neconvingător cu care figuranţii silabisesc textele de pe prompter. Fără intonaţie, poticnindu-se în cuvinte, cu o privire fixă și goală, de oameni care-ţi declară, subliminal și sincer, „nu comanda, eu o fac doar pentru bani”. Şi, nu în ultimul rând, îmi place teleshopingul pentru că e singurul loc unde „primul sfert de oră” durează și un an, ceea ce te face să te gândești nu la vreo ţeapă, firește, ci doar la „tinereţe fără bătrâneţe și viaţă fără de moarte”.
Ultima mea pasiune din teleshoping e „măsuţa universală”. O văd de vreo zece ori pe zi, cu blaturile ei de culori diferite, cu utilităţile inimaginabile, cu roţile ei miraculoase și mâinile care o împing „ici, colo”, vorba băbuţei. Măsuţa universală face parte din viaţa mea chiar dacă, jur, n-o s-o comand niciodată. Pentru că reclama ei îmi afectează zenul, ori de câte ori o văd.
Ea începe cu monologul unei doamne supraponderale care folosește măsuţa în universu-i limitat. La bucătărie, „pun vasele după ce le spăl, pun pe ea mâncarea și-o mut în sufragerie foarte ușor, pentru că are roţi”, spune femeia, revărsându-și gabaritul din fotoliu. La îndemână, pe măsuţa magică, are o farfurie cu prăjituri de casă. Ştiţi mașinuţele de jucărie de pe vremuri, cu care umblau copiii după ei, legându-le cu o sfoară? Ei, cam așa mi se pare mie că-și cară supraponderala mâncarea, prin casă și prin grădină. Poate să o mute „cu două degete”, deci nema efort fizic. „Mi-am ușurat mult viaţa cu măsuţa universală”, mărturiseștea ea. Ceea ce poate fi adevărat, deși realitatea ne arată că tot măsuţa i-a îngreunat și gabaritul.
Ȋnsă nu povestea doamnei mâncăcioase îmi strică mie zenul, ci destăinuirile unei tinere care, oricât s-ar sforţa să fie fericită din cauză de măsuţă, tot vraiște arată. „De fiecare dată când aveam musafiri trebuia să fac mai multe drumuri: la bucătărie, pentru a duce farfuriile, mâncarea sau cafeaua”, spune această sclavă Isaura a zilelor noastre. Cu aceeași voce, încărcată de tristeţe și de neputinţă, ea ar putea descrie, la fel de bine, un episod de violenţă conjugală. „De când am comandat măsuţa universală, totul e mai simplu și, cu singur drum, aduc în sufragerie tot ce trebuie (n.r. – adică potol pentru stăpânul ei și musafirii lui). Așa pot petrece mai mult timp în tihnă (n.r. – aici, vocea i se poticnește, semn că nu e familiarizată cu cuvântul) cu musafirii, fără să fiu stresată de drumurile în bucătărie”. Prima oară când am văzut-o pe nefericita asta povestind cum cară ea farfurii în propria casă, ca un chelner în restaurant, mi-am imaginat-o prizonieră într-o căsnicie mizerabilă. Ȋnsă ea ne destăinuie, în aceeași reclamă, că nici măcar căsnicie n-are. „Când am primit coletul (n.r. – cu măsuţa universală), eram așa entuziasmată încât nu mai am avut răbdare să-l aștept pe prietenul meu să se întoarcă de la muncă și am asamblat-o singură”. De fiecare dată când ea rostește „nu mai am avut răbdare”, realizez că nici prin cap nu i-a trecut că poate ar fi mai bine să-și schimbe prietenul, nu modul în care îi cară farfuriile. Şi asta pentru că, cel mai probabil, ea nu-mai a avut niciodată o altfel de viaţă și-o altfel de relaţie.
De ce să comand o măsuţă universală care-mi amintește de sclava Isaura? Pentru că supraponderala și-a mai luat una, cu doar 198 de lei, ca să-și pună pe ea punguţa cu detergent vrac? „Este foarte practică la picnic sau la grătar, pentru a face o impresie deosebită prietenilor sau musafirilor dumneavoastră”, încearcă să mă convingă spotul. Adică, e practic un obiect cu care te poţi da mare, când inviţi la tine „musafiri sau prieteni”. Şi nu ai vreo Isaura pe rotile prin iarbă, gen.
Data viitoare, vopsim cu „nu mă uita” pereţii unei case în care a avut loc o crimă celebră.
