Ȋn vremurile demult apuse, circula un banc cu Bulă care, trăgând noaptea cu urechea la dialogul părinţilor din dormitorul conjugal, a început să zbiere: „Săriţi, că ne mănâncă pe toţi!”. Bancul, slăbuţ, dar îndeajuns de vulgar pentru inocenţa epocii de aur, îmi revine în memorie, ori de câte ori la tv rulează vreo pauză publicitară.
Aflate într-o competiţie contra-cronometru a beteșugurilor, reclamele ne dezvăluie toate tipurile de mâncărimi existente pe lumea asta. Mâncărimi despre care nici măcar nu bănuiam că există. Ciuperci ale unghiilor, mâncărimi ale pielii și mâncărimi în zona genitală, crăpături ale tălpilor, fisuri în zona anusului și pleoape uscate. Totul se descuamează, iar lumea intră în dezintegrare, scărpinându-se în masă.
Totul, într-un decor apocaliptic. Pe micile ecrane din casele noastre defilează cele mai oribile unghii care au existat ever. Mutante, îngălbenite, descompuse, purulente, filmate în delaliu și expuse frame cu frame, lăsând să răzbată prin ecran mirosul de picioare murdare. La tine în sufragerie, când dai drumul la tv. Dacă reclamele te prind la ora mesei, ești un om distrus (probabil că această suferinţă reală a dus și la apariţia spotului cu ficat fortificat, ce apare între două unghii de la picioare).
Viaţa noastră e plină de ciupercile unghiei. Fungi ce atacată creierul, de vreme ce o suferindă merge la plajă cu șosete până la genunchi. Pentru că, dacă ea ar avea doar unghiile de la picioare nașpa, n-ar fi mai simplu să-și pună labe de scafandru?!
Sunt ciuperci halucinogene, care te fac să-ţi imaginezi dialogul dintre două degete cu bicepși (?), așezate în șezlonguri, cel bolând fiind cu pălărie pe cap (?) și având un fular înfășurat în jurul gâtului (?). „Ce încerci să ascunzi?” întreabă degetul. „Ştii, arăt îngrozitor. Tot nu m-am vindecat”, se plânge degetul afectat. Degete independedente de picior, probabil depesate, cu pătrăţele pe abdomen (?), degete care au mânuţe cu degete (???), ok, tot e bine, dacă asta e varianta înlocuitoare la imaginile cu picioare care sigur put!
Ȋn pauza publicitară, între două unghii monstruoase e comprimată și câte o mâncărime a zonelor intime, întru extinderea scărpinatului. Ea e însoţită de „usturimi şi miros neplăcut”, ca să crească gradul de disconfort psihic al telespectatorului. Dar și fanteziile copiilor care se uită la tv și nu înteleg ce problemă are tanti și de ce se dă ea cu cremă în V-ul dintre picioare. Va rămâne, multă vreme, un mister pentru ei. Ca și problema lu’ nenea care circulă singur în autobuz, dar nu îndrăznește să se așeze pe scaun. Natural și firesc, și el are o mâncărime, într-o altă zonă anatomică a corpului. El e „1 din 5 oameni (care) nu poate să stea jos în autobuz, pentru că are hemoroizi”. De ce e însă singur cuc în acel autobuz? Ori publicitarii ce au produs spotul n-au vrut să plătească barem 2-3 figuranţi fără hemoroizi, care să facă diferenţa, ori acei figuranţi erau pur și simplu ocupaţi să joace în reclamele despre ciuperca piciorului sau despre mirosul neplăcut în zona intimă.
(Scurt istoric: Ȋn urmă cu vreo 9 ani, ministerul Integrării Europene, împreună cu ministerul de Interne și cel al Justiţiei lansau o campanie anti-șpagă având sloganul „Te mănâncă să iei? Ţi-o iei!”. Era debutul mâncărimilor în advertising. Strămoașele cipercăriilor din unghii. Bunicile mirosului din zona intimă și mamele durerilor în fund. Astăzi, efectele acestor mâncărimi au devenit subiecte de breaking news. Ceea ce înseamnă că, până la urmă, viaţa asta poate că nu-i decât un continuu scărpinat...)
Data viitoare, ne plimbăm în jurul casei, cu „măsuţa universală”
