Plină de energie, seducătoare și mereu cu zâmbetul pe buze, Daniela Crudu are parte de proiectul la care a visat întotdeauna. Aceasta este noua ”Burlăciță” de la Antena 1, cea care va pune pe jar inimile pretendenților și se va lăsa ademenită de cele mai neașteptate tehnici de cucerire. ”Eu recunosc că această emisiune îmi vine ca turnată. Îmi doream de mult să fiu ”Burlăcița” și de fiecare dată când urmăream sezoanele trecute ale emisiunii îmi imaginam cum ar fi să fiu eu acolo și ce le-aș face băieților care vin în emisiune”, mărturisește aceasta.
Noul sezon al reality show-ului de la Antena 1 se va filma de data aceasta în superba Italie, acolo unde Daniela spune că abia așteaptă să vadă cum îi va înspira pe pretendenții ei superbul loc. Totodată, ”Burlăcița” recunoaște că nu le va face viața prea ușoară aspiranților la inima ei, asta pentru că speră ca în urma acestui proiect să-și găsească partenerul ideal. ”Nu le va fi ușor, îi voi supune la diverse teste și sper să mă îndrăgostesc – déjà îmi plac câțiva de nu mai pot - și sa-mi aleg cel mai potrivit partener”.
Ce ar trebui să aibă cel care vrea să o cucerească pe Daniela? ”Să fie sincer, să-mi arate că a venit în emisiune pentru mine, pentru a mă cunoaște cu adevărat și, nu în ultimul rând, să aibă bun simț”, încheie aceasta.