Europenii își provoacă propriul faliment civilizațional: când o identitate o alungă pe cealaltă

17 Oct 2022
Europenii își provoacă propriul faliment civilizațional: când o identitate o alungă pe cealaltă

Astăzi ni se spune că trebuie să „de-construim” identitățile, iar „identitatea” a devenit un termen rușinos. Cu excepția faptului că singurele identități pe care ni se cere să le de-construim sunt cele ale așa-zișilor europeni „dominanți”, în timp ce cele ale minorităților „oprimate” trebuie păstrate și lăudate. Așa se face că o civilizație veche de o mie de ani devine complice la propria distrugere, scrie Francoise Bonardel, profesor emerit de filosofia religiilor la Sorbona, în revista Causeur.

Războiul ruso-ucrainean a scos la lumină acest paradox: identitatea colectivă este un bun sacru atunci când un popor atacat își apără integritatea, dar o revendicare ticăloasă în timp de pace și în ceea ce privește cultura și obiceiurile altor popoare. În timp ce civilizațiile antice au supraviețuit doar păstrând un echilibru mereu fragil între construcție și distrugere, identitatea noastră se "deconstruiește" cu orice preț.

Pentru că "deconstrucția" merge bine și se întâmplă în toate domeniile:  cea a națiunii are loc de zeci de ani deja, dar și cea a artei care nu mai are motiv să existe decât dacă se autodistruge; a culturii, desigur, și chiar a sexului, despre care am crezut că este cel mai firesc lucru care există, înainteca acesta sa lase loc genului ( „Nu ne naștem nu femeie, devenim una »). Acum mama este acuzată că ar capta prea exclusiv o dragoste care ar trebui să meargă către „toți cei pe care îi iubim” și care ar putea fi și ei potențiale „mame”; atunci când nu se dorește alungarea definitivă a acestui termen, "mama", datând din epoca de piatră. Uterul artificial, care va îndeplini în curând funcția de matrice rezervată până acum mamei, va dovedi curând că "cuibăritul" de modă veche s-a terminat? Nici nu se mai pune problema de a considera șobolanii în infama categorie de „dăunători”, căci anumiți ecologiști îi protejeaza și îi numesc acum „șobolani de Norvegia”: o nouă identitate cu siguranță, dar mai puțin stigmatizantă decât cea veche pentru aceste rozătoare nevinovate!

Devenită un produs pur al voinței umane, identitatea nu mai este altceva decât o realitate maleabilă după dorințele fiecăruia, fără să se poată ști cine decide să fie mai degrabă așa decât altfel. Un individ care, tot "de-construindu-se" pentru a-și explora potențialele identități, fiind stăpân doar peste fanteziile sale, mai este un individ liber și autonom? În orice caz, aceste pretenții mărturisesc ignoranța sau disprețul față de gândirea critică occidentală conform căreia identitatea nu este neapărat o cămașă de forță îngustă de care ar trebui să ne eliberăm cu orice preț pentru a fi în armonie cu sine și a răspunde în mod adecvat noilor standarde de civilizaţie.

Dacă există într-adevăr o noțiune pe care filozofii, romancierii și poeții nu au încetat niciodată să o sondeze, să o redefinească și să o rectifice, aceasta este aceea de identitate. Intrebarea „Cine sunt eu?" este la fel de veche ca umanitatea și nu ne-am putea opri niciodată să-i enumerăm pe toți cei care, de la Marc-Aurèle la Proust, de la Montaigne la James Joyce și Virginia Woolf, și-au pus această întrebare fără a încerca să-și transforme întrebările, curioși sau anxioși, în o ideologie militantă şi răzbunătoare. Întrebarea era mai degrabă să știm dacă identitatea personală sau colectivă este cu atât mai deschisă universalului, încât este ancorată în singularitatea sa, sau dacă, dimpotrivă, trebuie să renunțăm la rădăcini pentru a nu face nicio concesie unei retrageri sterile și sectare spre sine. Nici nu am așteptat ca susținătorii sloganului „totul este cultural, nimic nu e natural” să încerce să evalueze rolul respectiv al naturii și culturii în această minune a echilibrului: o identitate cu adevărat liberă pentru că este capabilă să evolueze în timp și să se adapteze fără a se lepăda de cerinţele momentului.

Identitatea despre care ni se spune astăzi că este doar o construcție socială și un focar al nelegiuirii este, prin urmare, doar caricatura simplistă și grosolană a unei realități psiho-sociale infinit mai complexe și mai nuanțate: „Identitatea poate să nu fie o coincidență perfectă a sinelui: este totuși punctul de fugă care deschide perspectiva în care toată conștiința personală se cunoaște și se recunoaște. Dacă acest punct de fugă dispare, cădem în dispersie și haos” , a spus pe bună dreptate Marc Fumaroli. Totuși, dacă tentația „identității” este inerentă identității, cultura are sau a avut tocmai funcția de a dezamorsa acest mecanism și de a păstra astfel echilibrul dintre individ și societate.

Campioană a deconstrucției, ale cărei metode le-a exportat în întreaga lume, și bântuită de spectrul unei identități limitate și criminale care amintește de cea a Germaniei naziste, Europa este cu atât mai neputincioasă să accepte noua încercare a identitatii care i se impune încât se îndepărtează de propria sa tradiție culturală, bănuită că a dat naștere fiarei murdare care ar fi identitatea în sine: termen care ar trebui pronunțat atât cu dezaprobare cât și cu dezgust!

Slăbită de acest conflict intern, Europa este amenințată și din exterior pentru că, în timp ce occidentalii persistă în deconstruirea ultimelor vestigii ale identităților care au fost stâlpii civilizației lor, alte popoare și imperii le consolidează și le protejează ei înșiși de orice ar putea pune în pericol. Nici un chinez nu ar suporta să audă pe cineva spunând că nu există identitate chineză! Dacă urmează să aibă loc o „ciocnire a civilizațiilor”, aceasta poate avea loc, prin urmare, numai între inamici, sau cel puțin adversari conștienți de identitățile lor respective, și nu între concurenți, dintre care unul a renunțat deja la propria sa identitate pentru a nu jigni restul umanității, care de fapt urmărește, cu dispreț sau uimire, acest gest de deposedare, în ochii ei, iresponsabil și sinucigaș. Până când vor putea europenii să atribuie „sufletului lor frumos” și sentimentului lor inegalabil al alterității, un faliment civilizațional pe care ei înșiși l-au provocat?

Eurofrutas Temporar

Alte stiri din Marius Tucă Show

Ultima oră