Torsul pisicii, acest semn de tandrețe de care nu ne putem sătura este expresia unei stări de bine reciproce cu care ne-am obișnuit demult.
Torsul pisicilor exprimă mai presus de toate un mod de atașament mult mai profund și mai istoric decât credem în contactul cu oamenii. Prin tors, pisica ta își exprimă propria stare de bine, iar senzațiile pe care ți le dă sunt și foarte bune pentru sănătatea ta.
Un sunet care este la fel de bun pentru pisica ta ca și pentru tine!
Cercetatorii spun ca percepem torsul pisicilor în două moduri:
- Cu urechile noastre
Torsul rezonează ca o mică muzică pe care o cunoaștem bine, ceea ce ne liniștește pentru că am auzit-o deja. Este o amintire care are un sens, cultural, încă de la vârsta noastră cea mai fragedă. Este perceput ca ceva plăcut și care ne readuce la vremuri bune.
- Cu vibrațiile (care sunt aproape terapeutice)
Vibrațiile torsului intră în contact cu pielea noastră, datorită receptorilor nervoși care ne calmează atunci când mângâiem o pisică. Torsul exprimă starea de bine a pisicii tale atunci când intră în contact cu tine și o linişteşte și pe ea la fel de mult ca şi pe tine. Torsul duce la producerea de endorfine, serotonină, care ne calmează. De asemenea, pisica își trimite o doză bună de endorfină.
Pisica ta, cel mai bun kinetoterapeut care există
Torsul este un medicament natural la pisici. În caz de fractură pisica se vindecă mult mai repede decât la alte animale. Mai mult, medicina s-a inspirat pentru refacerea pacienților după anumite leziuni prin reproducerea aceleiași intensități a vibrațiilor.
Se spune că torsul eliberează frecvențe joase, care cu siguranță ar ajuta la recuperarea după accidentare.
Frecvența vibrațiilor torsului oscilează între 50 și 150 Hz iar kinetoterapeuții se bazează pe aceeași frecvență pentru a ameliora starea de sănătate a sportivilor supuși unor probleme musculare, inflamații ale tendoanelor. Așezați pe un fel de tobe care vibrează la aceste frecvențe, se recuperează mult mai ușor de la eforturile și accidentele lor.
Torsul începe "să se audă" în secolul al XIX-lea
Până în secolul al XIX-lea oamenii nu au „sentimentalizat” pisica (sau orice alt animal), nu au acordat nicio atenție torsului. Încă nu o asimilam unui fel de tandrețe sentimentale față de noi.
A fost nevoie ca oamenii să fie interesați de pisici, cât și de pisici să fie interesate de oameni pentru ca povestea complicității lor să înceapă.
Este povestea unei sensibilități comune pe care oamenii și pisicile au îmblânzit-o doar treptat. O diferență clară față de ziua de astăzi în care pisicile au devenit, alături de câini, primele animale de companie și sunt considerate ca un membru cu drepturi depline al familiei.
Sursa: France Inter
