Într-un referendum local organizat duminică, locuitorii Parisului au votat împotriva autorizației trotinetelor electrice în proporție de aproape 90%, scrie Le Figaro
Parizienii au fost invitați să voteze pentru sau împotriva trotinetelor electrice cu autoservire. O premieră în capitala Frantei unde locuitorii, prin acest referendum local, au votat împotrivă în proportie de aproape 90%. Alegerea lor este acum impusă primarului, Anne Hidalgo care s-a angajat să respecte rezultatele urnelor.
Parisul are aproape 15.000 de trotinete electrice pe străzile sale, operate de companii precum Lime, Dott și Tier.
Cei trei operatori Dott, Lime și Tier Mobility „au luat act” de votul parizienilor de duminică, vot pe care ei îl consideră nereprezentativ confirmând totodată că serviciul lor „nu va fi reînnoit de la 1 septembrie”.
Cei care sunt împotrivă susțin că utilizatorii de trotinete electrice nu respectă regulile de circulație și încalcă regulat interdicția de a circula pe trotuare. De asemenea, vehiculele sunt parcate la întâmplare sau aruncate în râul Sena.
???? Presque 9 Parisiens sur 10 ont dit non aux trottinettes en libre-service : https://t.co/Dnt98S7ELk pic.twitter.com/pewa5fKWgo
— Libération (@libe) April 2, 2023