O serie de studii au scos la iveală faptul că, dacă aveți un nume care vi se potrivește cu fața, este mai probabil să câștigați voturi dacă sunteți politician și sau să fiţi binevăzut şi aprobat de cei din jur, relatează stuff.co.nz.
Studiile au fost realizate de profesorul universitar Jamin Halberstadt, din Otago, Noua Zeelandă, și de doctorandul David Barton, fiind publicate în revista Springer, Psychonomic Bulletin and Review.
În studiu, autorii, de la Departamentul de Psihologie al Universităţii Otago, au împărţit participanții în funcţie de șase nume care au corespuns cel mai bine cu 20 de fețe masculine foarte rotunde sau foarte ascuţite.
Nouă dintre cele 10 fețe rotunde și opt dintre cele 10 fețe unghiulare au corespuns așa-numitelor nume rotunde și ascuţite. Exemple de nume rotunde au fost George și Lou, iar lista de nume ascuţite a inclus Pete și Kirk.
"Am elaborat o formulă pentru estimarea rotunjimii vocalelor în numele oamenilor", a explicat Halberstadt, fiind vorba despre "proporția de vocale o "sau" u " sau vocale care cer rotunjirea gurii la pronunţare .“
De asemenea, ei au recurs la mai multe "judecăți holistice, impresioniste" ale oamenilor, care au fost de acord cu această formulă.
Într-un al doilea experiment, folosind fotografii needitate ale unor feţe masculin, participanții au atribuit nume congruente formei feţei la 14 din 16 fețe rotunde și 15 din 16 fețe ascuţite.
Formele feței au fost determinate, aproximativ, prin trasarea unui triunghi de la baza bărbiei la urechi și de-a lungul piramidei nazale. De asemenea, ei au cerut participanţilor doar să evalueze feţele, şi de data aceasta scorurile fiind în conformitate cu formula.
Constatările au fost în concordanță cu ceea ce se numește efectul bouba /kiki - tendința de a asocia obiecte rotunjite vs obiecte ascuţite cu sunete care necesită rotunjirea gurii la pronunțare. Totuși, acum este prima dată când teoria a fost aplicată numelor și fețelor umane.
"Există o grămadă de teorii în spatele efectului bouba / kiki, dar noi am mers doar pe această idee și am descoperit că numele oamenilor pot fi, de asemenea, codificate în acest fel și pot reda caracteristicile lor fizice", a explicat Halberstadt.
Pentru a arăta astfel de prejudecăți ar putea avea consecințe practice, cercetătorii au calculat scorurile de potrivire pentru 158 de candidați pentru Senatul Statelor Unite, bazate pe rotunjimea numelui şi feţei fiecărui candidat.
Ei au descoperit că acei candidați ale căror fețe se potrivesc cu numele lor au avut un avantaj. Candidații au câștigat, în medie, cu 10% mai mult în alegeri, când numele şi fețele s-au potrivit foarte bine, comparativ cu cele care s-au potrivit foarte puţin.
"Numele oamenilor, cum ar fi forma numelor, nu sunt în întregime arbitrare", se arată în studiu. "Forma feţei creează aşteptări în ceea priveşte numele care ar trebui să o însoţească, iar înşelarea acestor așteptări are implicații afective, care, la rândul lor, contribuie la judecăți sociale mai complexe, inclusiv deciziile de vot".
Alte cercetări au descoperit o asociere între tonurile mai joase și obiectele mai mari, ceea ce poate duce la așteptări referitoare la potrivirea numelui sau a vocii unei persoane cu statura fizică a acestora. Studiile arată că persoanele cu trăsături sau nume ascuţite ar trebui să aibă o personalitate mai "sclipitoare" sau un comportament mai energic.
Dacă cineva însă ar avea un aer mai adolescent datorită potrivirii numelui cu faţa, Halberstadt spune că, probabil, ar fi copleșit de alte asocieri și stereotipuri. "Dacă aveți un nume amuzant, oamenii vă vor tachina", a mai spus el.