În cadrul unui experiment realizat în Italia, în 1996, de către o echipă de cercetători, au fost descoperiți un grup de neuroni, denumiți neuronii-oglindă, care ne ajută să realizăm un soi de simulare într-o realitate virtuală a acțiunilor celeilalte persoane, astfel încât să putem da un înțeles comportamentului altor persoane, să le înțelegem felul de a gândi, de a simți, să le intuim acțiunile și să empatizăm cu ei.
În opinia cunoscutului psiholog Laura Maria Cojocaru, care a studiat comportamentele oamenilor și din această perspectivă, cel numit de oamenii de știință drept “neuronul-oglindă” este pentru psihologie ceea ce este AND-ul pentru biologie, adică un fel de celulă de bază a comportamentului uman.
În același timp, specialistul afirmă că atunci când ne imaginăm în detaliu că facem o anumită activitate, nu numai că abilitatea nu se pierde în timp, dar se menține intactă, iar în practică s-a demonstrat că existența neuronilor-oglindă influențează cel puțin 3 aspecte ale vieții noastre, precum:
1.Empatia
Dr. Daniel Siegel este unul dintre primii specialiști în neuroștiință care a studiat legătură neuronilor-oglindă cu abilitatea oamenilor de a simți empatia.
Conform cercetărilor oamenilor de știință, putem susține că empatia ține destul de mult de biologie, de moștenirea genetică.
Desigur însă că empatia poate fi exersată și crescută.
“Cercetările de imagistică au arătat că, în timp ce observăm comportamentul și deducem starea emoțională a altor persoane, în creierul nostru sunt activate aceleași structuri neuronale care sunt activate atunci când trăim noi înșine situațiile, respectiv acele emoții legate de acestea. Empatia este acea capacitate a unui individ de a se pune în “papucii” cuiva, de a înțelege starea emoțională a celuilalt, de a percepe ceea ce percepe celălat, deci, parțial, starea interioară a unei persoane, este creată prin empatie și în noi înșine. Empatia are o mare importantă în reglarea comportamentului, deoarece oamenii nu ar putea colabora eficient dacă nu s-ar adapta la starea emoțională a celor din jur, iar neuronii - oglindă au rolul de a acorda trăirile proprii cu cele ale altor persoane”, explică psihologul Laura Maria Cojocaru, trainer în Programare Neuro-Lingvistică.
2.Conștiința de sine
Într-un eseu scris pentru Fundația Edge în 2009, Vilayanur S. Ramachandran, director al Centrului pentru Studiul Creierului și Mecanismelor Cognitive de la Universitatea din San Diego, spunea că: “Cred de asemenea că acești neuroni nu ajută doar la simularea comportamentului altor oameni, ci pot fi îndreptați către interior ca și cum am crea o reprezentare de ordinul doi sau o meta-reprezentare a proceselor propriei minți. Aceasta ar putea fi baza neuronală pentru introspecție”, oferind astfel o explicație teoriei sale conform căreia neuronii-oglindă ne-ar putea oferi baza pentru conștiința de sine.
“Această perspectivă expusă de omul de știință Ramachandran ne arată că suntem conectați și că nu există un „eu“ independent, separat, inspectând lumea sau inspectând alte persoane și că nu există o diferența reală între conștiința personală și conștiința altcuiva”, afirmă psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
3.“Mesajul” transmis peste generații
Neuronii-oglindă au o importantă mare în copilărie, cu ajutorul lor învățăm foarte repede în primii ani de viață să zâmbim, să plângem, să ne încruntăm, să arătăm disconfort, să cerem ajutorul, să mergem, să mâncăm singuri s.a. comportamente și norme ale familiei și grupurilor din care facem parte.
“Apariția neuronilor-oglindă la nivelul cortexului cerebral i-a permis omului să învețe rapid prin imitare, reprezentând modalitatea prin care noi absorbim informația iar apoi o proiectăm și o răspândim din nou în lume prin propriile noastre abilități. De aceea putem spune că neuronii-oglindă sunt responsabili pentru evoluția noastră. Influența neuronilor-oglindă se pot observa cel mai bine la nou-născuți care sunt puternic înzestrați cu acest sistem de imitare și învățare, aceștia observând în detaliu comportamentul adulților și practicându-le în mod automat. În primii ani de viață și implict de dezvoltare, copilul se află într-o relație simbiotică emoțională cu mama lui, în urma căreia culege tot felul de informații prin intermediul neuronilor-oglindă. Prin oglindire, practic acesta are acces la informațiile furnizate de toți strămoșii săi care s-au oglindit reciproc, având astfel acces la informațiile din cadrul familiei extinse. Astfel, copilul își construiește fundația structurii sale emoționale care va sta la baza dezvoltării sale ulterioare. Copilul devine prin imitare oglinda emoțiilor vechi și noi, ale durerilor vechi procesate sau neprocesate, ale mamei în primul rând, și ale părinților și/sau educatorilor săi în general”, conchide psihologul Laura Maria Cojocaru, președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI).
