● Eveline Păuna: Maestro, vă rog să-mi istorisiți povestea vieții dumneavoastră. Știu că, timp de 42 de ani, ați fost profesor...
● Antonio La Cava: Viața mea este cea a unei persoane simple, cu origini modeste: părinții mei erau țărani și au făcut sacrificii mari pentru ca eu să ajung profesor, o meserie pe care mi-am dorit-o cu pasiune.
● Ce amintiri aveți din perioada aceea?
● Amintirile mele ca învățător sunt atât de multe încât aș putea scrie o carte. Am început ca dascăl pentru un singur modul de învățământ, apoi, după reforma școlară, am suplimentat predarea pentru mai multe module și am ajuns să lucrez cu normă întreagă, de la ora 8:30 până la 16:30, de luni până vineri. Am predat în locuri diverse, înainte de a ajunge în Ferrandina, iar această experiență mi-a adus amintiri de neuitat.
● Când ați decis să deveniți „Il Bibliomotocarro”?
● „Il Bibliomotocarro” s-a născut în 1999 și, de atunci, am parcurs peste 100.000 de kilometri, dintre care 80.000 în Basilicata. Prima versiune era un Ape 50 (il cinquantino), cel mai mic vehicul care exista și pe care l-am putut folosi pentru distanțe mai mici. Cu acesta am parcurs 35.000 de kilometri. După cinci ani am trecut la o mașinuță mai bună, dar tot cu trei roți, care m-a ajutat să pornesc în călătorii mai lungi. Cu aceasta am parcurs 40.000 de kilometri. În urmă cu trei ani am schimbat vehicolul și acum îl conduc pe al treilea, în care am parcurs alți 30.000 de kilomteri.
● De ce v-ați ales această misiune?
● Fiind profesor și stând la școală în fiecare zi, am experimentat o distanțare a relației dintre cărți și lumea copilăriei, iar această realitate mi-a dat imboldul de a face ceva pentru a duce cărțile chiar și acolo unde nu erau considerate necesare, pentru ca fiecare copil să aibă DREPTUL de a avea în mâini cartea pe care și-o dorește. Pentru această misiune era nevoie doar de un om puțin peste medie, umil, sărac, cu răbdare, care poate captiva atenția copiilor. Il motocarro, prin părțile noastre, este vehicolul în care se transportă legumele în piață, la colțul străzii și, pentru mine, a fost o alegere bună. Proiectul nostru cel mai frumos se numește „FINO AL MARGINI” (trad. „Până la Margini”) pentru că își propune să ajungă la cei mai singuri dintre copii, la cei mai săraci. Activitățile noastre sunt următoarele:
I LIBRI HANNO MESSO LE RUOTE - „Cărțile care ne-au pus pe roți”. Aceasta este activitatea bibliotecii călătoare, de unde cărțile pot fi împrumutate gratuit.
I LIBRI BIANCHI - „Cărțile Albe”. Acestea sunt cărți cu povești scurte, scrise de copii din diverse țări.
ENTRARE CON LA TESTA USCIRE CON GLI OCCHI - „Intră cu capul, ieși cu ochii / Intră cu mintea, ieși cu sufletul”. Este un proiect care conține texte și video.
DALLA PAGINA AL MONDO - „De la pagină, la lume”, un scurtmetraj care are întotdeauna ca punct de pornire un text literar.
Toate acestea pentru că Il Bibliomotocarro nu este doar o bibliotecă ambulantă, ci este și un cinematograf itinerant. Forma „casei” în care funcționează cinematograful vrea să simbolizeze importanța pe care o are familia în rezolvarea problemei dificile care este lipsa de încredere și interes pentru lectură și lipsa exemplelor pozitive.
● În România, viața unui cadru didactic la pensie este foarte dificilă din pricina contextului economic. Cum stau lucrurile în Italia?
● Profesia de dascăl în Italia este frumoasă. Dificilă, dar fascinantă. Sigur, odată cu trecerea anilor, devine tot mai grea. Dar este o meserie esențială pentru construcția timpului nou, al noii generații, lucru pe care nu toți îl înțeleg.
● Mașinuța este sigură pentru dumneavoastră? Ați avut probleme tehnice în timpul călătoriilor?
● Călătoriile pe trei roți sunt dificile și implică riscuri, în special în zilele cu vreme rea. Vântul este principalul obstacol. Alte pericole sunt pe drumurile în lucru sau pe cele cu gropi au curbe. Cu toate acestea, prietenă dragă, eu călătoresc liniștit, cu viteza medie de 35-40 de kilomteri pe oră.
● Conduceți cel puțin 500 de kilometri într-o deplasare. Cum vă planificați traseul?
● Stabilesc traseul în funcție de școlile care, la începutul anului, solicită prezența mea. În drumurile mele, mă opresc și la expoziții, târguri de carte și chiar petreceri. Bibliomotocarro ajunge acolo unde oamenii îl cheamă. Fie că este vorba de zone apropiate, fie că este vorba de distanțe mari. De exemplu, am fost de curând la Roma. M-am mai ajutat cu închirierea unui camion.
● Ce face, concret, demersul dumneavoastră pentru copiii săraci? Le oferiți gratuit cărți sau le pot doar împrumuta? Pot veni la dumneavoastră și copiii bogați?
● De Bibliomotocarro se apropie toți copiii, săraci sau bogați, fără a face vreo distincție. De obicei, cărțile sunt împrumutate, dar în anumite cazuri, le și dăruiesc.
● Cât timp rămâneți într-un loc?
● Atât cât este necesar. De la două-trei ore, la o zi întreagă.
● Toate cărțile sunt în italiană?
● Majoritatea, da. Dar sunt și cărți - vreo sută - bilingve. De exemplu în italiană-română am câteva exemplare din „Capra cu trei iezi”.
● Dacă românii ar vrea să doneze căți pentru proiectul dumneavoastră, ce ar putea dona?
● Primim donații de cărți din multe părți ale Italiei. Problema este că sunt cărți de adulți, iar noi avem nevoie de cărți pentru copii și tineri.
● Cine vă oferă resursele financiare pentru proiectele dumneavoastră?
● Il Bibliomotocarro nu are finanțări insituționalizate și merge înainte cu pasiunea și sacrificiile celui care a fondat acest proiect. Eu, profesorul La Cava nu mă plâng și nu descurajez, merg înainte îmbinând suferința cu entuziasmul.
● Când călătoriți, înnoptați la hoteluri?
● Încerc să ajung acasă. Dar atunci când activitatea presupune mai mult timp da, dorm la hoteluri.
● Cum au reacționat autoritățile în fața proiectului dumneavoastră?
● Reacția autorităților este pozitivă dar, cum spuneam și mai devreme, nu se manifestă în vreun ajutor sau susținere de orice formă.
● Care este amintirea specială pe care o aveți din proiectul acesta?
● Am multe amintiri frumoase alături de copii. Dacă ar fi să mă opresc la una... Am fost în Francavilla Fontana în provincia Brindisi, Puglia. Un băiat m-a întrebat: „Maestro, cum vă simțiți ca idol al atâtor copii?”. A fost un gest minunat, care m-a impresionat mai cu seamă că noi știm cu toții cine sunt idolii generației copiilor de astăzi - fotbaliști, cântăreți, actrițe, dansatori. Doar gândul că un idol, un model, ar putea fi un profesor de pe stradă, un... bibliotecar ne mângâie speranța că viitorul poate aduce respect și pentru cei care au misiuni dificile.
● Ce vă spun oamenii, când vă întâlnesc?
● Oamenii primesc cu deschidere proiectele mele, le înțeleg utilitatea și apreciază rezultatele pozitive.
● Care este cea mai frumoasă carte pe care ați citit-o vreodată?
● „I Promessi Sposi”, „Divina Comedie”, „Iliada”, „Odiseea” și scriitura clasicilor din literatura mondială.
● De ce continuați acest demers, de vreme ce internetul e atât de ofertant - toate cărțile încap acolo.
● Il Bibliomotocarro a avut un mare merit, acela de a fi știut să se reinventeze, el însuși. Prin activitățile sale îmbină tradiția și modernitatea, cărțile în format clasic și utilizarea noilor tehnologii. Noile mijoace de comunicare sunt foarte utile și necesare, dar cărțile sunt de neînlocuit.
● Aveți o casă adevărată? Nu este greu să călătoriți atât de mult? Cum stau lucrurile în ceea ce privește familia dumneavoastră?
● Cei de acasă, familia mea, mă iubesc și colaborează cu mine: soția mea, cei trei fii și chiar și cei cinci nepoți adorabili. Și ei cred și susțin această idee.
● Povestea dumneavoastră a devenit cunoscută în toată lumea. Apreciez că primul interviu pentru România mi l-ați încredințat. Românii vă admiră, au aflat de povestea dumneavoastră din presa internațională. Care este mesajul dumneavoastră pentru ei?
● Le mulțumesc!
{gallery}Il_Bibliomotocarro{/gallery}
