Tom Hardy ocupă primul loc în box office-ul românesc cu ,,Gangsteri de legendă”

20 Oct 2015
Tom Hardy ocupă primul loc în box office-ul românesc cu ,,Gangsteri de legendă”
Povestea celor mai cunoscuţi infractori britanici, portretizaţi excepţional de actorul Tom Hardy, s-a bucurat de succes în rândul publicului din România, filmul ,,Gangsteri de legendă” debutând pe primul loc în box office-ul românesc, cu un total de 28.917 spectatori şi încasări de 562.773 lei, în weekendul de lansare.
 
Filmul ,,Gangsteri de legendă” a fost urmat în clasamentul încasărilor de ,,Crimson Peak”, care a cumulat un număr de 16.050 spectatori şi venituri în valoare de 301.994 lei , locul trei în box office-ul acestui weekend revenindu-i filmului ,,The Walk: Sfidează limitele”, care înregistrează 11.635 bilete vândute în valoare de 261.134 lei.
 
Acţiunea filmului  îi aduce în prim plan pe cei doi fraţi care încep să-şi consolideze imperiul în Londra, încercând să elimine cartelul criminal al lui Charlie Richardson şi colaborând cu mafia americană care caută să pătrundă în oraş. Celebri şi invidiaţi, aceştia îşi creează relaţii printre cei mai influenţi londonezi, se lăfăie în bogăţii şi par de neoprit.
 
Pe de altă parte, Reggie se îndrăgosteşte de Frances Shea şi se căsătoreşte cu ea, promiţându-i că va face doar afaceri legale. Astfel, cumpără şi conduce mai multe cluburi de noapte. Însă cum nimic nu durează o veşnicie, imperiul Kray începe să se clatine sub ameninţări care apar din toate părţile. Investigaţia poliţiei ajunge tot mai aproape de adevăr, iar Ronnie este din ce în ce mai violent şi paranoic, cu tendinţe distructive care îl conduc la greşeli flagrante.
 
Premiera thriller-ului inspirat din fapte reale, „Gangsteri de legendă” a avut loc pe marile ecrane din România pe 16 octombrie.
  

Alte stiri din Film

Ultima oră