Actrița Nastassja Kinski, una dintre frumusețile marelui ecran, vine pentru prima dată în România, în iunie, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania.
Actriță, model și sex simbol al anilor 70-80, Nastassja Kinski a jucat în peste 60 de filme și a colaborat cu regizori precum Wim Wenders, Roman Polanski, Francis Ford Coppola sau David Lynch. Ea se va întâlni cu publicul din Cluj la proiecția specială a filmului Paris, Texas (Palme d’Or, 1984), pe 3 iunie, de la 20.30, la Casa de Cultură a Studenților, și va susține un masterclass în cadrul Transilvania Talent Lab, pe 5 iunie, de la ora 12.00. La Gala de închidere din 6 iunie, de la Teatrul Național din Cluj, actrița va primi Premiul Special TIFF pentru Contribuția adusă cinematografiei mondiale.
Nastassja Kinski a debutat într-un film de Wenders, The Wrong Move (1975), iar la numai 17 ani era deja partenera de ecran a lui Marcello Mastroianni (Stay as You Are, 1978) și devenea celebră cu rolul din Tess (1979), o ecranizare după Thomas Hardy în regia lui Roman Polanski, care i-a adus Globul de Aur și o nominalizare la César. La scurt timp după filmări, Kinski a pozat pentru un poster de Richard Avedon: fotografia ei nud, cu un piton uriaș înfășurându-i corpul, a făcut înconjurul lumii.
Au urmat roluri importante în One from the Heart (1982), iconicul thriller erotic al lui Paul Schrader - Cat People (1982), cu Malcolm McDowell, Exposed (1983), alături de Rudolf Nureyev și Harvey Keitel, Unfaithfully Yours (1984), unde coleg de platou i-a fost Dudley Moore, The Hotel New Hampshire (1984), cu Jodie Foster, sau Maria's Lovers (1984), de Andrei Koncealovski.
În 1984, unul dintre cele mai apreciate filme ale lui Wim Wenders, premiat cu Palme d'Or, o consacra pe scena internațională. Paris, Texas este o capodoperă fără vârstă, în care un bărbat - Harry Dean Stanton - iese din deşertul din sudul Texas-ului şi se strecoară înapoi în vieţile oamenilor pe care i-a abandonat cu ani în urmă. Kinski interpretează rolul soției lui, iar imaginea ei din film a devenit iconică. „Forța lui Kinski ca actriță stă în talentul ei special de a sugera zone din viața ei interioară la care publicul nu va avea niciodată acces. Puțini actori sunt capabili să fie atât de prezenți fizic, pe ecran, și atât de misterios de în afara lui”, o prezintă Film Society of Lincoln Center din New York în retrospectiva dedicată recent.
Nastassja Kinski a făcut parte din juriul Festivalului de la Cannes în 1988, iar din cel al competiției de la San Sebastian, în 2014.