Week-end-ul trecut ne-a prilejuit reîntâlnirea cu un nou film românesc. „Acasă la tata” este debutul în lungmetraj al lui Andrei Cohn. Filmul, care a avut premiera internațională la Festivalului de Film de la Sarajevo, spune povestea lui Robert, un tânăr scriitor care într-un moment de ambiguitate emoțională se întoarce pentru 24 de ore în satul în care s-a născut, pentru prima dată de la moartea mamei lui. Până a doua zi dimineața, își va rescrie toate relațiile personale, cu tatăl, cu cel mai bun prieten din copilărie, cu prima iubire, cu trecutul.
Din distribuție fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Sorin Cociș, Mirela Oprișor. Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu.
Noi l-am „prins” pentru câteva momente pe regizorul Andrei Cohn, care ne-a răspuns la câteva întrebări.
De ce ati ales un asemenea subiect. Ce v-a atras?
Subiectul este unul simplu, care nu te solicita foarte tare, si de aceea ai mai multe sanse sa accesezi un nivel superior naratiunii. In general, ma intereseaza mai degraba lucrurile care se intampla in spatele povestii, decat cele care se intampla de-a lungul ei.
Pe de alta parte, universalitatea problemelor face din aceasta poveste o buna oportunitate pentru oricine, in acest context pentru mine, sa-si chestioneze propria relatie cu aceste probleme. Este foarte important sa nu te dezici de personajele tale. Daca cauti cu adevarat in tine, nu daca doar vrei sa-ti confirmi statutul de macho, vei gasi cel putin reziduuri ale tuturor problemelor acestora. Am considerat important, atat pentru mine cat si pentru Robert, sa gestionez alaturi de el ambiguitatea lui existentiala si oscilatia propriei scari de valori.
V-ati gandit inca de la inceput ca anumite personaje vor fi jucate de anumiti actori?
In mare, da. Castingul, din motive de proces, este un moment destul de intarziat in relatia unui regizor cu scenariul, iar eu nu pot sa lucrez fara sa am in minte niste oameni. Singurele dubii pe care le-am avut au fost pentru rolul tatalui, dar relatia personala pe care am avut-o pe tot parcursul pregatirilor cu “Iarba verde de acasa” m-a facut sa-l aleg pe domnul Florin Zamfirescu.
Poate fara vreo relevanta la nivelul ecranului, la nivel personal, acesta rasturnare in oglinda a rolului peste timp, a fost importanta pentru mine. Sentimentul trecerii timpului a fost starea generala sub care am lucrat.
Ati facut un film de debut cu actori care au facut parte din Primul Val. Papadopol, Ioana Flora...
Sunt actori exceptionali, fara de care nu am fi putut sa obtinem aceasta cantitate uriasa de intimitate pe care o impune scenariul. Papi are o disponibilitate uriasa de a fi relaxat cu imaginea lui de pe ecran. Este o conditie principala pentru un personaj atat de ambiguu. Cu Ioana am mai lucrat in “Fotografii de familie” si cred, in egala masura, ca nu sunt multe actrite atat de disponibile sa renunte la pudoare. Prin asta ma refer de la modul cum articuleaza, pana la scena de amor.
Nu e complicat sa te gandesti la Andi Vasluianu atunci cand ai un personaj cu vitalitatea lui Petrica, dar si in cazul lui mi-a placut enorm relaxarea si autoironia in contextul vitalitatii. De cele mai multe ori, aceasta zona este o capcana in care personajul isi suge burta si isi umfla muschii aiurea. Andi a reusit sa livreze mult din spatele unui personaj foarte colorat, care ar fi putut sa eclipseze propria intimitate.
Cum ati caracteriza filmul? Putem sa ii spunem comedie? Macar din ratiuni de marketing?
Din ratiuni de marketing, da. Este un film destul de trist, la care lumea rade mult in sala. Imi doresc ca oamenii sa rada, dar mi-as dori ulterior si un mic sentiment de vinovatie.
Filmul si-a facut debutul la Festivalul de la Sarajevo. Cum a fost primit?
Mi-e greu sa raspund. In mod natural cantitatea de lucruri bune care iti ajunge la urechi este mult mai mare decat cea de lucruri rele si atunci ai tendinta sa spui ca a fost foarte bine primit. In fine, a avut niste recenzii destul de bune, dar m-am bucurat ca au venit la proiectie foarte multi dintre romanii care erau la festival si, aparent, multora dintre ei le-a placut. Am fost destul de incordat cand i-am vazut in sala.
Acum doi ani am vazut la Comedie dramatizarea dupa Acasa la tata. Cat din piesa se regaseste in film? In afara de Mirela Oprisor...A, da si sa nu uit. Vlad Zamfirescu - Florin Zamfirescu...
Nu am vazut nicio punere in scena a piesei inainte sa fac filmul. Am vazut ulterior spectacolul de la comedie si este o abordare fundamental diferita.
Anul 2015 este unul excelent pentru cinematografia romaneasca. In sensul ca sunt foarte foarte multe premiere. Acest lucru implica si o anumita concurenta. De ce <<Acasa la tata>> si nu un alt film romanesc? De ce sa mearga spectatorul tocmai la acest film?
“Un alt film romanesc…” din punctul meu de vedere este, in cele mai multe cazuri, o calitate in sine sau macar un motiv suficient sa te duci la cinema. “Acasa la tata” plateste tribut mai multor nivele de lectura si cred ca poti lua din el atat cat iti doresti. Se rade destul de mult, dar sper ca poti pleca acasa si cu ceva mai mult decat atat.
