"Acasă la tata", primul lungmetraj al lui Andrei Cohn, intră în cinematografe din 6 Noiembrie (VIDEO)

19 Oct 2015
Debutul în lungmetraj al regizorului Andrei Cohn, “Acasă la tata”, va fi lansat de Mandragora în cinematografele din România luna viitoare, pe 6 Noiembrie, anunță distribuitorii.

Pelicula a avut deja premiera internațională în cadrul celei de-a 21–a ediții a Festivalului de Film de la Sarajevo.

“Acasă la tata” spune povestea lui Robert, un tânăr scriitor care într-un moment de ambiguitate emoțională se întoarce pentru 24 de ore în satul în care s-a născut, pentru prima dată de la moartea mamei lui. Până a doua zi dimineața, își va rescrie toate relațiile personale, cu tatăl, cu cel mai bun prieten din copilărie, cu prima iubire, cu trecutul.

“Chiar dacă la suprafață apar teme cum ar fi ratarea sau condiția provincialului, pe mine m-a interesat să pun în discuție noțiunile abstracte de familie, prietenie și dragoste în contactul dur cu realitatea”, declară Andrei Cohn.

Din distribuție fac parte actorii Alexandru Papadopol, Ioana Flora, Andi Vasluianu, Florin Zamfirescu, Natașa Raab, Sorin Cociș, Mirela Oprișor. Scenariul filmului este scris de Mimi Brănescu, imaginea este semnată de Andrei Butică, montajul Andrei Iancu, sound designer Sorin Neagu. Producător Giuliano Doman.

Născut în 1972, Andrei Cohn este cunoscut publicului român pentru cariera în domeniul advertising-ului. Absolvent al Institutului de Arte Vizuale Nicolae Grigorescu din București, secția Pictură, Andrei a regizat mai multe scurtmetraje precum ““Before and After 22/12/1989” (2008), “The Mother of God from the ground-floor” (2010), “Family Pictures” (2012).

“Acasă la tata” este un film produs de Film Location Guide, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Scandia Kandia Dulce, cu participarea HBO România. Distribuitor Mandragora.


 

Alte stiri din Film

Ultima oră