Actrița Luminiţa Gheorghiu a murit duminică la vârsta de 71 de ani, au confirmat pentru cotidianul Adevărul surse apropiate familiei, informează sursa citată.
Actriţa, care a jucat roluri precum cel al „Catrinei“ din filmul „Moromeţii“, asistenta din „Moartea domnului Lăzărescu“ al lui Cristi Puiu şi a câştigat Ursul de Aur cu filmul „Poziţia Copilului“ (în 2013), suferea de mai mulţi ani de o maladie care a făcut-o să-şi restrângă apariţiile publice.
Cunoscuta actriță de teatru și film s-a născut la 1 septembrie 1949.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică în 1972, clasa prof. Ion Cojar.
Debutează în teatru cu rolul Marioara în regia lui Alexandru Tocilescu în 1971 pe scena Studioului Casandra, după absolvire este repartizată la Teatrul „Mihai Eminescu” din Botoșani.
Este din ce în ce mai remarcată și apreciată de publicul de teatru pentru seriozitatea și trăirile ei interioare în multe roluri ce i se distribuie, anul 1975 o găsește în trupa Teatrul Tineretului din Piatra Neamț iar din 1976 până-n 2003 este actriță a Teatrului Bulandra din București.
Actrița și-a început cariera cinematografică acum 24 de ani, cu rolul „Catrina” din „Morometii”, dar a fost premiată la nivel internațional douăzeci de ani mai târziu, după apariția în „Moarta domnului Lăzărescu”, când devine cunoscută de cinefili cu rolul asistentei medicale ce-și plimba pacientul dintr-un spital în altul și pentru care în 2007 primește Premiul pentru cel mai bun rol secundar feminin la Los Angeles, la gala premiilor Asociației Criticilor de Film din 14 ianuarie 2007.
În 1985, când actriță se pregătea pentru întâiul ei rol cinematografic pentru „Morometii”, o pierde pe fiica cea mare Iuliana la numai 6 ani, fapt ce produce o dramă cumplită în familie. Teatrul și filmul o mențin în viață. Ea interpretează rolul principal în filmul „Sunt o babă comunistă”, ecranizare a romanului omonim scris de Dan Lungu și regizat de Stere Gulea care a ales-o pentru că avea nevoie de „cineva care să poată interpreta un personaj tipic, din clasa medie, din perioada comunistă, inteligent, cu simțul umorului, cu autoironie”.
Alaturi de soț, se bucura azi de alte doua fiice, Măria și Alexandra. Dacă fiica cea mare a ales medicina, fata cea mica a decis să facă regie, potrivit cinemagia.ro.