Gata! Am văzut primul film la 4DX. Primul film întreg, pentru că săptămâna trecută, la inaugurarea 4DX, nu văzusem decât niște trailere.
Soarta a făcut să vizionez un cutremur de 9.6 grade pe scare Richter, anume blockbuster-ul „Dezastrul din San Andreas”. Vă dați seama că dacă voi fi incoerent, clar este din cauza zgâlțîielilor. Nu oricând poți viziona pe viu cum se duce dracului San Francisco, tu stai în primul rând și încasezi în față toate cărămizile.
Filmul este, clar, croit pentru o astfel de experiență, aăa că ne permitem căteva sfaturi. Trebuie să te așezi bine în scaun (pun pariu că la un moment dat te vei întreba dacă nu cumva ai nevoie de centura de siguranță – nu ai, adică nu ai nevoie, dar nici centură nu ai). Nu ai voie să iei cu tine popcorn și alte chestii, pentru că, la un moment dat, clar, vei face 5DX din 4DX. Vei avea nevoie de un pic de antrenament. Călăritul bivolilor mecanici este de recomandat. Altfel, te vei putea confunta cu o ușoră febră musculară.
Despre film...numai de bine. După ce falia din San Andreas cedează provocând un cutremur catastrofal de peste 9 grade magnitudine în California, un pilot de elicopter de intervenţie (Dwayne Johnson) şi fosta lui soţie îşi unesc forţele pentru a-şi salva fiica prinsă printre dărâmături în San Francisco.
Însă intervenţia lor printre ruine este doar începutul problemelor, pentru că lucrurile degenerează chiar atunci când ei cred că totul s-a terminat.
Un film-catastrofă „clasic”, cu multe efecte speciale, care în 4DX, chiar îți distrag/distrug atenția la intriga de pe ecran. Admițând că pe ecran există vreo intrigă, evident.
Oare cum ar arăta „Fifty shades of Gray” la 4DX?
