Sala 4DX de la MegaMall are 128 de locuri. Fotoliile sunt mari şi confortabile. Te aşezi în ele, îţi pui ochelarii 3D...şi dezmăţul începe...
4DX înseamnă, dacă vreţi, al patrulea simţ. Adică pe lângă imaginile 3D şi sunetul perfect ai un „supliment” de vânt, apă, mişcare, lumină şi chiar miros. Pe la ceafă îţi vor şuiera curenţi de aer, atunci când o săgeată va fi trasă pe lângă tine, vântul va bate din faţă atunci când te prăbuşeşti într-un hău, apa te va stropi de pe scaunul din faţă atunci când cineva plonjează într-o piscină, scaunele se vor mişca permanent atunci când „călătoreşti” cu maşina sau zbori cu avionul, reflectoarele vor fulgera când e cazul şi tot când e cazul veţi putea simţi miros de cauciuc ars sau alte chestii. Şi, da, să nu uit, mai este şi fumul, familiar nouă de la concertele rock.
Senzaţia unui astfel de experiment poate fi catalogată drept „tare”. Cel puţin. Poate fi povestită cu greu. Scaunele nu doar se mişcă, se mişcă în 100 de feluri posibile (şi asta o să descoperi dacă, de exemplu, vei vedea Mad Max). Uneori încet şi lin, cu furnicături pe coloană (te poţi gândi că economiseşti, clar, banii de pentru fotoliul cu masaj), alteori puternic ca într-un interactiv Need for Speed, făcându-te să te întrebi dacă nu cumva ai nevoie de centură de siguranţă.
Evident că o astfel de experienţă poate fi trăită la maximum atunci când ai un suport care merită; adică un film comercial (nu neapărat în sensul rău al cuvântului), un film care abundă în explozii, cascadorii, scene de luptă şi toate cele. Altfel, ce rost ar fi să te uiţi în 4DX la „Kings's Speech” ?
Şi pentru că, probabil, vă întrebaţi deja, după „Mad Max” vor urma „Poltergeist”, „San Andreeas”, „Jurassic World” sau „Termiantor 5”.