În martie 2011, Benjamin s-a decis să petreacă două luni în Alpi. Și-a luat cortul și a trecut pragul casei sale din Landau, localitate aflată în apropiere de Karlsruhe. De atunci n-a mai ajuns acasă.
În timp ce medita în munți, neamțul de 28 de ani și-a dat seama că vrea să facă cu totul altceva cu viața sa: să călătorească fără întrerupere în jurul Pământului. A pornit singur cu un cort, iar de atunci a vizitat 59 de țări de pe trei continente, scrie Focus.
Pe jos, cu autostopul sau căruța a ajuns din Turcia până în Maroc sau Gambia. Și-a vizitat inclusiv câteva rude îndepărtate din Rusia. S-a îndrăgostit în Iordania de o tânără din Polonia care studia limba arabă acolo.
Doar în prima noapte a dormit în cort. De atunci a căutat mereu biserici și mănăstiri unde să fie primit pentru o noapte. De multe ori oameni necunoscuți l-au primit pentru o noapte în casele lor. După o lună și-a trimis cortul acasă și a apelat mereu la bunătatea oamenilor care i-au ieșit în cale.
De când a cunoscut-o pe Marta în Iordania au decis să călătorească împreună. Au un plan măreț pentru viitorul apropiat: să ajungă cu vaporul în America de Sud, iar de acolo să viziteze tot ce le iese în cale până în Alaska.