Scandalul „Pfizergate” zguduie din temelii credibilitatea Comisiei Europene și ridică semne grave de întrebare cu privire la transparența deciziilor luate în timpul pandemiei. În centrul atenției se află Ursula von der Leyen, președinta Comisiei Europene, acuzată că a negociat personal, prin SMS, un contract uriaș pentru achiziția de vaccinuri COVID-19 cu directorul general al Pfizer, Albert Bourla. Conform Politico, după ani de opacitate și refuzuri repetate de a face publice aceste mesaje, Tribunalul General al Uniunii Europene a decis că Executivul european a acționat ilegal, subliniind că nu poate ascunde documente de interes public sub pretextul lipsei lor de importanță. Decizia instanței deschide calea unei confruntări între cetățeni și o birocrație europeană tot mai acuzată de abuz de putere și dispreț față de principiile democratice. După cum notează publicația The European Conservative, acest caz nu este doar despre vaccinuri sau suspiciuni de corupție. Este despre o confruntare directă între cetățenii europeni și o elită politică care încearcă să-și ascundă acțiunile și să-și conserve puterea.
O hotărâre a Tribunalului UE ar putea avea consecințe majore asupra președintei Comisiei Europene și a transparenței instituționale în general.
Comisia Europeană a procedat greșit refuzând să publice mesajele text schimbate între Ursula von der Leyen și directorul general al companiei Pfizer, Albert Bourla, în perioada de vârf a pandemiei de Covid-19, a decis marți Tribunalul Uniunii Europene.
Mai mulți jurnaliști, inclusiv de la New York Times, au cerut accesul la aceste mesaje, suspectând că ele conțin informații cruciale despre modul în care a fost negociat acordul de 1,8 miliarde de doze de vaccin împotriva COVID-19, în valoare de aproximativ 71 de miliarde de euro. Mesajele au fost trimise direct de pe telefonul personal al Ursulei von der Leyen, fără ca ele să fie înregistrate sau arhivate oficial.
Von der Leyen a susținut că aceste mesaje au fost „efemere” și că nu conțineau nimic relevant, iar Comisia a refuzat sistematic să le publice, în ciuda apelurilor repetate ale Avocatului Poporului European și a presiunii opiniei publice. Decizia de miercuri a instanței europene reprezintă o lovitură serioasă pentru reputația președintei Comisiei și deschide calea unor anchete mai aprofundate privind lipsa de transparență instituțională în Uniunea Europeană.
Hotărârea instanței ar putea avea repercusiuni semnificative asupra transparenței și răspunderii în cadrul instituțiilor europene și reprezintă o lovitură puternică pentru reputația Ursulei von der Leyen.
Într-o declarație, Tribunalul General al Uniunii Europene a afirmat că Executivul european „nu a reușit să explice într-un mod plauzibil de ce a considerat că mesajele text schimbate în contextul achiziției de vaccinuri împotriva COVID-19 nu conțineau informații importante sau informații care necesitau un follow-up, a căror păstrare ar fi trebuit asigurată.”
Existența acestor mesaje — pe care Comisia Europeană nu a confirmat-o inițial — a fost dezvăluită într-un interviu acordat de Ursula von der Leyen publicației New York Times în 2021.
Însă, în timpul audierii de anul trecut, executivul UE a declarat în fața Curții de la Luxemburg că respectivele mesaje nu erau suficient de semnificative pentru a fi considerate documente — prin urmare, nu au fost înregistrate și nu puteau fi puse la dispoziția jurnaliștilor.
În declarația sa, Curtea a adăugat: „Comisia nu poate doar să afirme că nu deține documentele solicitate, ci trebuie să ofere explicații credibile care să permită publicului și Curții să înțeleagă de ce acele documente nu pot fi găsite.”
Pe 14 mai 2025, Tribunalul Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre importantă privind transparența instituțiilor europene, obligând Comisia Europeană să dea explicații clare cu privire la dispariția unor mesaje text schimbate între președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și directorul general al companiei farmaceutice Pfizer.
Totul a pornit în 2022, când jurnalista Matina Stevi, de la The New York Times, a cerut accesul la mesajele text dintre cei doi oficiali, schimburi care ar fi avut loc în perioada în care UE negocia contractele pentru vaccinurile anti-COVID. Comisia a refuzat să ofere aceste documente, susținând că nu le are în posesie.
Tribunalul a considerat că această justificare nu este suficientă. Judecătorii au stabilit că, într-o Uniune Europeană care pretinde a fi transparentă, o instituție precum Comisia nu poate să spună pur și simplu că nu are documentele, fără să explice clar de ce nu le are sau de ce nu le-a păstrat. Mai mult, dacă există indicii credibile că astfel de mesaje au existat (cum este cazul aici), Comisia este obligată să ofere explicații plauzibile despre soarta lor.
Instanța a subliniat că instituțiile UE au obligația de a păstra documentele relevante pentru activitatea lor, iar mesajele text pot intra în această categorie dacă au conținut semnificativ. Comisia nu a explicat nici ce căutări a făcut, nici dacă mesajele au fost șterse, nici de ce nu au fost considerate relevante. Prin urmare, Tribunalul a decis că s-a încălcat principiul „bunei administrări” și a anulat decizia Comisiei de a refuza accesul la documente.
Tribunalul UE cere mai multă transparență de la Comisia Europeană și afirmă că publicul are dreptul să cunoască ce se întâmplă în culisele deciziilor importante, mai ales când este vorba de contracte publice și de gestionarea unor crize precum pandemia.
Ce spune decizia Tribunalului UE în cauza T‑36/23 (Matina Stevi și The New York Times Company împotriva Comisiei Europene):
Pe 14 mai 2025, Tribunalul Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre importantă privind transparența instituțiilor europene, obligând Comisia Europeană să dea explicații clare cu privire la dispariția unor mesaje text schimbate între președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, și directorul general al companiei farmaceutice Pfizer.
Totul a pornit în 2022, când jurnalista Matina Stevi, de la The New York Times, a cerut accesul la mesajele text dintre cei doi oficiali, schimburi care ar fi avut loc în perioada în care UE negocia contractele pentru vaccinurile anti-COVID. Comisia a refuzat să ofere aceste documente, susținând că nu le are în posesie.
Tribunalul a considerat că această justificare nu este suficientă. Judecătorii au stabilit că, într-o Uniune Europeană care pretinde a fi transparentă, o instituție precum Comisia nu poate să spună pur și simplu că nu are documentele, fără să explice clar de ce nu le are sau de ce nu le-a păstrat. Mai mult, dacă există indicii credibile că astfel de mesaje au existat (cum este cazul aici), Comisia este obligată să ofere explicații plauzibile despre soarta lor.
Instanța a subliniat că instituțiile UE au obligația de a păstra documentele relevante pentru activitatea lor, iar mesajele text pot intra în această categorie dacă au conținut semnificativ. Comisia nu a explicat nici ce căutări a făcut, nici dacă mesajele au fost șterse, nici de ce nu au fost considerate relevante. Prin urmare, Tribunalul a decis că s-a încălcat principiul „bunei administrări” și a anulat decizia Comisiei de a refuza accesul la documente.
Pe scurt: Tribunalul UE cere mai multă transparență de la Comisia Europeană și afirmă că publicul are dreptul să cunoască ce se întâmplă în culisele deciziilor importante, mai ales când este vorba de contracte publice și de gestionarea unor crize precum pandemia.
Înainte de Pfizergate: Zece injecții pentru fiecare
Semințele scandalului „Pfizergate” au fost semănate încă din 2020, când Comisia Europeană condusă de Ursula von der Leyen — ca și în alte situații din trecut, și cu atât mai mult în cele care au urmat — a profitat de o criză pentru a-și extinde, în mod netransparent, atribuții care până atunci nu-i fuseseră conferite, scrie The European Conservative
După ce li s-a promis acces prioritar la vaccinuri și condiții mai bune din partea producătorilor, statele membre ale UE au acceptat rapid ca Bruxelles-ul să negocieze centralizat achiziția de vaccinuri COVID-19 în numele lor — o decizie care s-a dovedit ulterior profund greșită. Vaccinurile au sosit cu întârziere față de promisiunile inițiale, contribuabilii europeni au plătit prețuri considerabil mai mari decât media globală, iar cantitățile contractate au fost, pur și simplu, imposibil de justificat.
În total, von der Leyen a semnat personal contracte pentru achiziția a până la 4,6 miliarde de doze de vaccin — adică peste zece doze pentru fiecare cetățean european, de cinci ori mai mult decât schema recomandată — în valoare estimată de 71 de miliarde de euro. Până în prezent, incluzând toate dozele booster, au fost administrate în UE puțin peste 1 miliard de doze, ceea ce înseamnă că 3,5 miliarde de doze au expirat deja sau urmează să fie distruse — o risipă colosală de fonduri publice.
Mai grav este că nu cunoaștem nici în prezent prețurile exacte sau alte detalii din contractele clasificate, deși atât Curtea Europeană de Justiție, cât și Mediatorul european au decis că acestea trebuie făcute publice. Comisia Europeană, deloc adepta transparenței, a contestat imediat hotărârea în instanță, iar decizia finală se lasă încă așteptată.
Cele mai căutate mesaje text din Europa
Pfizer, care în 2021 a semnat cu Bruxelles-ul un contract pentru livrarea a 1,8 miliarde de doze — circa 40% din totalul achiziționat — a fost cel mai mare furnizor de vaccinuri al Uniunii. A înțelege conținutul contractelor Pfizer înseamnă a înțelege deciziile aparent iraționale ale Comisiei Europene. Iar cheia acestor decizii ar putea fi ascunsă chiar în telefonul Ursulei von der Leyen.
CEO-ul Pfizer, Albert Bourla, a declarat într-un interviu din aprilie 2021 că a negociat acordul istoric pentru cele 1,8 miliarde de doze direct cu von der Leyen, inclusiv prin schimburi de mesaje text. Dezvăluirea a alimentat imediat suspiciunile privind un potențial act de corupție, iar opinia publică a cerut publicarea acestor mesaje pentru a clarifica situația.
Von der Leyen a refuzat, susținând că mesajele respective au fost „de scurtă durată”, „accidental șterse” și că nu conțineau „nimic semnificativ”. The New York Times nu a renunțat și, după mai bine de un an de cereri de acces la informații — susținute constant de Mediatorul (Ombudsmanul) UE, dar ignorate de Comisie — a dat în judecată Comisia Europeană în ianuarie 2023 la Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE).
Unde a eșuat justiția belgiană
În paralel, în aprilie 2023, un lobbyist belgian a intentat un proces civil împotriva Ursulei von der Leyen la tribunalul din Liège, acuzând-o de corupție la cel mai înalt nivel, „uzurpare de funcție și titlu”, „distrugere de documente publice” și chiar subminarea „încrederii colective” în instituțiile publice belgiene.
Peste 1.000 de persoane și organizații s-au alăturat acțiunii, inclusiv ONG-uri, grupuri civice pentru transparență și două state membre ale UE: Ungaria și Polonia. Totuși, Polonia s-a retras din proces după ce Donald Tusk, aliat politic de lungă durată al Ursulei von der Leyen, a devenit premier în decembrie.
Avocații reclamanților vedeau trei opțiuni posibile: să susțină că mesajele au fost șterse — echivalent cu recunoașterea distrugerii de documente administrative, infracțiune în Belgia; să refuze divulgarea acestora — ceea ce ar încălca Constituția belgiană; sau să afirme că sunt „private” — ceea ce ar implica o relație personală cu Bourla, susceptibilă de a genera un „grav conflict de interese” conform legii belgiene.
Părea că nu există nicio cale de ieșire, motiv pentru care instituțiile UE au făcut tot ce le-a stat în putință pentru a întârzia procesul. Prima audiere fusese programată pentru mai 2023, dar a fost amânată misterios cu șase luni — probabil sub presiune din partea Comisiei, care dorea ca decizia să nu influențeze realegerea lui von der Leyen, prevăzută pentru luna următoare. Nici audierea din decembrie nu a produs vreun rezultat: procurorul public belgian și judecătorul desemnat nu s-au prezentat, o situație fără precedent în cariera avocatei.
Între timp, Parchetul European (EPPO), instituția însărcinată cu investigarea fraudelor financiare la nivelul UE, a deschis o anchetă proprie privind „Pfizergate”. EPPO a încercat în repetate rânduri să preia întregul dosar de la instanța belgiană — cel mai probabil pentru a-l îngropa. După ce tentativa a eșuat, s-a alăturat în mod ironic procesului de partea Ursulei von der Leyen și a pledat împotriva ridicării imunității sale diplomatice în audierea din 6 ianuarie. Von der Leyen nu s-a prezentat niciodată în instanță, pe parcursul întregului proces.
În cele din urmă, pe 20 ianuarie 2025, tribunalul din Liège a respins procesul, declarându-l inadmisibil pe motiv că reclamantul nu a demonstrat o „vătămare personală” cauzată de acțiunile Ursulei von der Leyen. Decizia era previzibilă, dar totuși controversată, întrucât se poate susține că fiecare cetățean al UE a fost afectat de risipa uriașă de fonduri publice.
Pfizergate nu este doar un alt scandal de corupție. Este simbolul unei lupte esențiale pentru transparență și democrație la Bruxelles. Este călcâiul lui Ahile al imperiului birocratic construit de Ursula von der Leyen, în care funcționarii se consideră mai presus de legile pe care ei înșiși le-au creat. Faptul că instituțiile UE se luptă din răsputeri să ascundă adevărul arată cum funcționează cu adevărat acest sistem.
????La CJUE vient de condamner la Commission européenne d’Ursula qui l’a protégée durant cette dernière législature.
— Virginie Joron (@v_joron) May 14, 2025
Les SMS entre la présidente de la Commission et le PDG de Pfizer lors des négociations pour l’achat de vaccins covid (plus gros contrat) existent !
On veut les… https://t.co/LJUqjUWFQy pic.twitter.com/znS3RUn1gd
#EUGeneralCourt annuls the @EU_Commission decision refusing The New York Times access to text messages exchanged between President @vonderleyen and the CEO of @Pfizer in the context of #COVID vaccine procurement ???? https://t.co/ATb3CgbPxg
— EU Court of Justice (@EUCourtPress) May 14, 2025
