Emisarul lui Donald Trump pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg, a dezvăluit marți detaliile planului american pentru negocierile ruso-ucrainene ce vor avea loc joi la Istanbul. Potrivit acestuia, SUA propun un armistițiu total, înghețarea pozițiilor pe front, control internațional asupra centralei de la Zaporijia și revenirea copiilor ucraineni deportați. Planul include și formarea a două forțe internaționale – una de reziliență în vest și una de menținere a păcii în est – și a fost transmis atât Kievului și Moscovei, cât și aliaților din NATO. Kremlinul insistă însă că principala temă de negociere rămâne oprirea extinderii NATO spre est, scrie Le Monde
Emisarul lui Donald Trump pentru Ucraina, generalul Keith Kellogg, a prezentat pe canalul Fox Business conținutul foii de parcurs americane pentru negocierile dintre Ucraina și Rusia, programate pentru joi în Turcia, apreciind că rezultatul acestei întâlniri ar putea fi „remarcabil”.
Printre principalele puncte care trebuie discutate pentru a se ajunge la o pace durabilă, generalul Kellogg enumeră:
-
Un armistițiu total, care să includă atacurile terestre, aeriene, maritime și cele împotriva infrastructurii;
-
Viitorul teritoriilor ocupate de Rusia, care includ o parte din regiunile Zaporijia, Herson, Donețk și Luhansk – declarate anexate de Rusia la 30 septembrie 2022, deși aceasta controlează doar aproximativ 70% din suprafața lor totală – precum și Crimeea, anexată în 2014. Potrivit emisarului american, punctul de plecare al negocierilor ar putea fi principiul „înghețării pozițiilor” („freeze in place”) pe teritoriile controlate de fiecare parte;
-
Controlul centralei nucleare de la Zaporijia;
-
Întoarcerea copiilor ucraineni deportați în Rusia;
-
Angajamentul NATO – în timp ce Volodimir Zelenski pledează pentru aderarea Ucrainei la Alianța Nord-Atlantică, Kellogg consideră că aceasta „ar putea să nu aibă loc într-un viitor apropiat”;
-
Instituirea unei „forțe de reziliență” a grupului E4 (Marea Britanie, Franța, Germania și Polonia) la vest de Nipru și a unei „forțe de menținere a păcii” la est, pentru monitorizarea respectării încetării focului.
Această foaie de parcurs a fost transmisă ambelor părți și membrilor NATO, a precizat Kellogg. El a menționat, de asemenea, că Statele Unite sunt „pregătite” să impună sancțiuni „mai dure ca niciodată” împotriva Rusiei pentru a o constrânge să accepte un armistițiu, inclusiv sancțiuni financiare și asupra „flotei fantomă” utilizate de Moscova pentru a eluda embargourile petroliere occidentale.
La rândul său, viceministrul rus de externe, Serghei Riabkov, a reiterat marți că Moscova dorește să discute joi „cauzele primare” ale conflictului, în special non-aderarea Ucrainei la NATO, considerată o linie roșie de către Kremlin.