Pare prea frumos ca să fie adevărat, dar chiar este. Un cetățean german s-a săturat de polemicile privind utilitatea unui venit de bază garantat de stat și a lansat un site de strângere de fonduri în cadrul unui proiect social.
Michael Bohmeyer din Berlin este inițiatorul site-ului “Mein Grundeinkommen” (Venitul meu de bază).
Imediat ce se strâng 12.000 de euro, un câștigător va primi suma care reprezintă un venit de bază lunar de 1000 de euro timp de un an.
Singura condiție este să te înregistrezi în prealabil pe site. După primele luni, trebuie să postezi pe site în cel fel ți-a schimbat viața acest proiect și implicit banii încasați.
Conform Huffington Post, după primele trei săptămâni de la lansarea platformei, el a adunat 12.000 de euro și a anunțat primul câștigător.
Între timp, au donat 33.761 de persoane și au asigurat venitul de bază pentru 28 de oameni, ceea ce înseamnă că s-au strâns în total peste 312.000 de euro.
Citește și Veste bună pentru români: Dacă ai stat 6 luni în Germania, ai dreptul să primești ajutor social
Christoph a fost primul câștigător al proiectului. El postează aici despre faptul că venitul de bază dobândit i-a permis să își dea demisia de la locul de muncă și să își urmeze visul de a lucra ca educator.
“Am fost convins că banii mă vor face mai leneș. În schimb, am simțit o dorință uriașă de a lucra, ceea ce m-a surprins și pe mine. Mă simt liber, fără griji și am în cap numai idei de afaceri. Acum prefer să lucrez gratuit și să devin un tată mai bun pentru copilul meu. Mai mult, simt că duc o viață mai sănătoasă. Cred că un venit de bază ar trezi o enormă creativitate în rândul oamenilor”, susține el.
Citește și O imigrantă româncă se pregătește pentru întâlnirea cu cancelarul german Angela Merkel
Inițiatorul proiectului este convins că a reușit și va reuși să dovedească și mai tare că acesta este un model funcțional și pentru Germania și ar ajuta la dezvoltarea tuturor straturilor sociale.
Modelul urmează să fie implementat în Finlanda, unde statul va asigura din 2017 un venit de bază de 800 de euro.
În Elveția va avea loc vara viitoare un referendum în urma căruia elvețienii ar putea opta pentru un venit de bază garantat de stat de aproximativ 2500 de franci elvețieni.
Citește și Elveția vrea să bată modelul finlandez: 2.500 de franci pentru toți cei care nu lucrează