Deși moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen este aproape sigur sortită eșecului în Parlamentul European, votul de joi marchează un punct de cotitură pentru actuala președintă a Comisiei Europene. Contestată pentru virajul său spre dreapta și implicată într-un scandal legat de achizițiile de vaccinuri din timpul pandemiei, von der Leyen se confruntă cu opoziția crescândă din partea partidelor care i-au asigurat inițial sprijinul. Chiar dacă va supraviețui votului, nemulțumirile din ce în ce mai vocale ale liberalilor și social-democraților, precum și potențialele conflicte legislative viitoare - inclusiv pe tema migrației - anunță o perioadă turbulentă în fruntea Comisiei, scrie Politico
Președinta Comisiei este aproape sigur că va supraviețui moțiunii de joi, însă problemele ei abia încep.
Moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen, care va fi supusă votului joi, cristalizează opoziția politică tot mai puternică față de o președintă a Comisiei Europene care a virat spre dreapta și se află din ce în ce mai mult în conflict cu două dintre principalele familii politice care au sprijinit-o inițial.
Faptul că a fost nevoită să se prezinte în fața Parlamentului European pentru a se apăra în legătură cu gestionarea achizițiilor de vaccinuri în timpul pandemiei - un scandal cunoscut sub numele de „Pfizergate” — marchează un moment sumbru pentru lidera în vârstă de 66 de ani, care până acum reușise să rămână deasupra politicii de zi cu zi și să evite confruntările directe.
Când eurodeputații se vor reuni joi la Strasbourg pentru a vota asupra unei moțiuni depuse de politicieni de extremă dreapta, von der Leyen se va confrunta teoretic - dar doar teoretic - cu riscul de a fi nevoită să demisioneze. O astfel de decizie ar duce și la căderea întregii sale Comisii.
În acest sens, miza amintește de momentul în care Comisia condusă de Jacques Santer s-a confruntat cu o moțiune de cenzură în 1999. Moțiunea a eșuat, dar Santer și întreaga sa echipă au fost forțați să demisioneze câteva săptămâni mai târziu, când Partidul Socialiștilor Europeni și-a retras oficial sprijinul.
Versiunea din 2025 poartă ecouri slabe ale acelor vremuri: un partid de centru-stânga este furios pe președinta Comisiei, iar spectrul unui scandal planează asupra procedurii.
Sortită eșecului
Dar ecourile nu înseamnă că istoria se va repeta. Oricât de nemulțumiți ar fi de virajul spre dreapta al Ursulei von der Leyen, liderii grupurilor liberale Renew și Socialiștii și Democrații (S&D) din Parlament au declarat că nu vor susține moțiunea de cenzură.
În ceea ce-l privește pe Manfred Weber, liderul influentului grup conservator PPE, acesta le-a cerut eurodeputaților să fie prezenți în plen pentru a demonstra un sprijin „unanim” față de președinta Comisiei. Având în vedere că moțiunea are nevoie de o majoritate de două treimi pentru a trece, e practic sortită eșecului.
Chiar și așa, votul în sine reprezintă un avertisment puternic pentru von der Leyen.
Pe de o parte, europarlamentarii au învățat acum cât de ușor este să depui o moțiune de cenzură. (Sunt necesare doar 72 de voturi.) Cum moțiunea de față a fost inițiată de parlamentari ai dreptei populiste, partidele de centru au avut motive să o respingă cu ușurință, pentru a nu sprijini extrema dreaptă, pe care Manfred Weber a numit-o „marioneta [președintelui rus Vladimir] Putin”.
Dar lucrurile ar sta cu totul altfel dacă o altă facțiune nemulțumită — de exemplu, S&D sau Verzii — ar decide să lanseze propria moțiune de cenzură, fie din cauza abandonării obiectivelor ecologice de către von der Leyen, fie ca reacție la un alt scandal care încă nu a apărut. Obținerea unei majorități de două treimi ar rămâne dificilă, însă astfel de moțiuni nu trebuie neapărat să treacă pentru a produce daune politice.
Într-adevăr, a doua mare amenințare pentru von der Leyen este pierderea sprijinului din partea liberalilor și a S&D, fie parțial, fie total. Deși o astfel de pierdere nu ar forța-o automat să demisioneze, i-ar îngreuna considerabil capacitatea de a-și duce agenda legislativă la bun sfârșit — într-un moment în care fostul guvernator al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, avertizează că Europa se confruntă cu o „agonie lentă”.
De exemplu, în privința migrației, Comisia condusă de von der Leyen se îndreaptă spre o nouă confruntare majoră cu Parlamentul. Partidele de centru-stânga au anunțat că nu doresc să susțină o nouă directivă care ar facilita expulzarea migranților, iar prim-ministrul social-democrat al Danemarcei, Mette Frederiksen, a recunoscut că adoptarea așa-numitei directive privind returnările va fi „foarte, foarte dificilă”.
Cu toate acestea, von der Leyen nu are de ales și trebuie să meargă mai departe cu această propunere, sub presiunea liderilor naționali.
Cu alte cuvinte, confruntarea politică de joi nu reprezintă sfârșitul problemelor Ursulei von der Leyen în raport cu Parlamentul European.
Ar putea fi doar începutul.
