Urmează Ramadanul. Cum va fi sărbătoarea musulmanilor, în noile condiţii impuse de pandemie?

20 Apr 2020 | scris de B.M.D.
Urmează Ramadanul. Cum va fi sărbătoarea musulmanilor, în noile condiţii impuse de pandemie?

Luna Ramadan începe oficial joi. Aceasta este marcată de post, a cărui respectare timp de o lună constituie o obligație pentru fiecare musulman. Începutul său este determinat de către autoritățile religioase sau prin calcule astronomice și trebuie să corespundă cu luna nouă.

Postul ținut alături de un întreg sat sau oraș și petrecerea orelor de după căderea nopții în vizită și cu mese luate în comun ar putea fi puse acum sub semnul întrebării în contextual pandemiei.

La fel și sfârșitul Ramadanului, care este de obicei marcat de una dintre cele mai mari sărbători ale anului, cu mai multe zile de petreceri, vizite și cadouri. În acest context rămâne de văzut cum vor reacționa liderii religioși musulmani în fața unei pandemii care amenință întreaga umanitate, comentează rfi.ro.

Deja cel mai înalt organism religios din Arabia Saudită, Consiliul înalţilor erudiţi, le-a cerut musulmanilor din lumea întreagă să se roage acasă în timpul Ramadanului dacă ţările lor continuă să impună distanţarea socială pentru a limita răspândirea coronavirusului, informează agenţia de ştiri SPA, preluată de Reuters.

Marele muftiu al regatului, Sheikh Abdulaziz Al al-Sheikh, a exprimat vineri acelaşi sentiment, afirmând că rugăciunile musulmane din timpul Ramadanului şi de Eid ul-Fitr, sărbătoare care marchează încetarea postului, ar trebui făcute la domiciliu dacă epidemia de COVID-19 se prelungeşte.

Arabia Saudită a raportat 8.274 cazuri de COVID-19 şi 92 de decese, cele mai multe cazuri între cele şase state arabe din Golf, care au înregistrat în total 24.374 de cazuri de COVID-19 şi 156 de decese.

Moscheea Al-Aqsa din Ierusalim va fi închisă pentru accesul credincioşilor musulmani de-a lungul întregii luni sfinte de Ramadan, din cauza pandemiei, au anunţat liderii religioşi musulmani despre cel de-al treilea loc sacru al Islamului.

Jerusalem Islamic Waqf, consiliul numit de Iordania, care supervizează locurile sfinte islamice din acest ansamblu, a calificat această decizie drept "dureroasă".

 

Alte stiri din Externe

Ultima oră