Supărare în Ungaria. Proprietarul televiziunii TV2 își înregistrează posturile în România. Taxele sunt mai mici

08 Iul 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Supărare în Ungaria. Proprietarul televiziunii TV2 își înregistrează posturile în România. Taxele sunt mai mici

În ședința Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) din 5 iulie opt licențe pentru televiziuni tematice, cu difuzare prin satelit în Uniunea Europeană, inclusiv în România, Ucraina și Serbia au fost acordate companiei CEE Broadcasting Co. SRL din București.

Compania este deținută de producătorul de la Hollywood Andrew (Andy) G. Vajna, care este proprietarul postului TV2 în Ungaria.

Președintele executiv al Partidului Liberal Ungar, Zoltan Bodnar, afirmă că Andy Vajna, în calitatea sa de consilier guvernamental, a primit cadou întreaga industrie de cazinouri din Ungaria, și, cu ajutorul unui împrumut de 6,7 miliarde de forinți de la Eximbank, ar fi obținut postul de televiziune TV2.

Liderul Partidului Liberal Ungar afirmă că proprietarul TV2 va înregistra în România trei canale de televiziune aflate în proprietatea sa, precum și încă cinci, pe care planifică să le înființeze, pentru că în România este mult mai mică taxa de difuzare a emisiunilor, scrie rador.ro.

Zoltan Bodnar consideră acest lucru rușinos pentru Ungaria, precizând că premierul Viktor Orban și partidul său, la putere, Fidesz, au dus la crearea unei noi clase capitaliste.

Străinii și competitorii maghiari nedoriți au fost excluși cu forța sau cu ajutorul legilor, iar reprezentanții noii clase capitaliste au avut prioritate, iar unul dintre exemple este Andy Vajna.

Site-ul hvg.hu încearcă să calculzeze ce economie ar urma să facă Vajda prin înregistrarea în România, dar afirmă că este dificil de calculat cu precizie, atât timp cât Autoritatea Media din Ungaria nu divulgă sumele plătite individual de către posturile TV.

”Evident că pentru acest cadou Andy Vajna este recunoscător lui Viktor Orban, dar nu este recunoscător naţiunii maghiare, deoarece altminteri nu ar muta afacerea sa în România, pentru a plăti un impozit mai mic la bugetul Ungariei şi să economisească taxele pe care ar trebui să le plătească aici, în Ungaria”, a spus liderul Partidului Liberal Ungar.

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a aprobat solicitarea societăţii CEE Broadcasting Co. SRL din Bucureşti pentru opt licenţe cu difuzare prin satelit pentru posturile tematice Chilii TV (gastronomic), Izaura TV (seriale), Joy TV (divertisment/ social), Kiwi TV (desene animate), Mozi+ (film), Prime (film şi divertisment), Super TV 2 (film şi divertisment), Zenebutik (muzical), potrivit mediafax.ro.

Televiziunile nu vor realiza producţie proprie, ci vor difuza 100% producţii ale altor producători, precizează sursa citată.

Alte stiri din Externe

Ultima oră