Ungaria va construi un nou gard antimigranţi, la graniţa cu Serbia

26 Aug 2016 | scris de Marina Constantinoiu
Ungaria va construi un nou gard antimigranţi, la graniţa cu Serbia


Orban crede că va urma un nou aflux de migranţi, iar el îi consideră o „otravă” pentru ţara sa, scrie Daily News Hungary.
Bariera va fi dotată cu noi echipamente tehnice moderne şi se va alătura celei actuale, care are o lungime de 175 de kilometri, la frontiera cu Serbia.
Orban, care a anunţat deja că Guvernul va recruta 3.000 de poliţişti suplimentar pentru a asigura securitatea gardului, este de părere că frontiera nu poate fi protejată cu flori, trebuie să fie păzită de poliţişti, soldaţi şi arme.
Premierul ungar se teme că acordul dintre UE şi Turcia pentru stăvilirea valului de refugiaţi va fi denunţat, o situaţie care va genera un nou val de sute de mii de migranţi.
Reamintim că în Ungaria va fi organizat un referendum naţional la 2 octombrie, pentru a legitima refuzul de a primi refugiaţi, şi de a accepta cotele impuse de UE.

Alte stiri din Externe

Ultima oră