Președintele Vladimir Putin a semnat în mai un decret care clasifică drept secret de stat pierderile înregistrate de armată în timpul operatiunilor speciale "pe timp de pace", scrie Forbes. Mai mult, față de răspunderea penală ce decurge din divulgarea secretului de stat, familiile victimelor riscă să piardă compensațiile financiare în cazul în care dezvăluie faptul că fiii lor au fost uciși în luptele din Ucraina.
Ziarul moscovit Business Life (Delovaya Zhizn), care, în general, face analize economice, a publicat un articol intitulat "Creșteri ale plăților alocate militarilor în 2015", în care prezintă ceea ce par a fi cifre oficiale care vizează soldații ruși ucisi sau care au rămas invalizi în războiul din estul Ucrainei.
Cenzorii ruși au îndepărtat rapid articolul respectiv, dar nu înainte de a fi reperat de ziarul ucrainean Novy Region (New Region).
Iată mai jos conținutul acestui articol, în traducerea Forbes:
"Compensații pentru personalul militar care participă la acțiunile militare din Ucraina în 2014-2015.
În plus, guvernul rus, printr-o decizie legată de compensațiile bănești pentru personalul militar care participă la acțiuni în estul Ucrainei, a adoptat compensații pentru familiile personalului militar care a fost ucis luând parte la acțiuni militare în Ucraina de trei milioane de ruble (circa 50.000 de dolari). Pentru persoanele care au rămas invalide în timpul acțiunilor militare, compensațiile sunt de 1,5 milioane de ruble (circa 25.000 de dolari). O plată de 1.800 de ruble este avută în vedere pentru luptătorii cu contract pentru fiecare zi de prezență în zona de conflict. În total, până în 1 februarie 2015, compensații bănești au fost plătite pentru mai mult de 2.000 de familii cu soldați uciși și pentru 3.200 de personal militar care a suferit răni grele considerate de invaliditate".
În ciuda dovezilor covârșitoare, doar un sfert dintre ruși cred că țara lor are trupe în Ucraina.