Pilotul unui avion ce făcea legătura între Phoenix și Boston a decedat în timpul zborului, în noaptea de duminică spre luni, dar copilotul a reușit să aducă aparatul la sol în siguranță, a anunțat compania American Airlines.
Plecat din Phoenix (Arizona, sud-vestul SUA), cu 147 de pasageri la bord și cinci membri ai echipajului, aparatul, un Airbus A320, a fost redirecționat spre aeroportul din Syracuse (New York, nord-est), după ce pilotului i s-a făcut rău, a precizat American Airlines pentru AFP, confirmând o informație a canalului CNN.
"Din păcate, pilotul a decedat", a declarat compania, care a transmis condoleanțe familiei pilotului și colegilor săi.
Compania a refuzat sa dezvăluie cauza morții pilotului, notează France Presse.
Copilotul a preluat controlul și avionul a aterizat normal la Syracuse la 7.13 ora locală (11.13 GMT). La 8.00, aparatul deja decolase spre destinația sa inițială, Boston (Massachusetts, nord-est), potrivit datelor publicate pe site-ul American Airlines. (agerpres)
