Un pastor creştin a descoperit unul dintre cele mai mari diamante neşlefuite din lume în districtul Kono din Sierra Leone, relatează bbc.com. Diamantul de 709 carate se află acum sub cheie, la banca centrală din Freetown. Este unul dintre cele mai mari 20 de diamante descoperite vreodată.
Minerii sunt o prezenţă comună în zonele bogate în diamante din Sierra Leone. Întrebarea e însă dacă oamenii, comunitatea, au ceva de câştigat de pe urma acestor pietre preţioase.
Descoperirea pastorului Emmanuel Momoh, care nu a fost încă evaluată, este cel mai mare diamant găsit în Sierra Leone din 1972, când Star of Sierra Leone, un diamant de 969 carate, a fost scos la lumină. De asemenea, este al 13-lea cel mai mare diamant descoperit vreodată.
Mathew Nyaungwa, specialist în diamante, spune că este dificilă estimarea unui preţ deoarece calitatea, şi nu mărimea determină valoarea unei astfel de pietre preţioase. Anul trecut, în mai, o companie minieră a vândut un diamant de 803 carate cu 63 milioane de dolari, la o licitaţie cu uşile închise din Londra.
Diamantul descoperit de pastor a ajuns mai întâi la preşedintele Ernest Bai Koroma, înainte de a fi încuiat în seiful băncii centrale. Preşedintele Sierra Leone le-a mulţumit autorităţilor locale şi oamenilor că nu au scos diamantul din ţară.
Sursa foto: bbc.com