De luni de zile grădina palatului din Stuttgart, aflat chiar în centrul orașului, este “acasă” pentru un grup de imigranți. Deși inițial s-a crezut că toți cei 50 sunt români, după legitimarea acestora s-a dovedit că sunt și câțiva bulgari, sârbi și kosovari.
Imigranții se spală la fântânile arteziene și folosesc grădina drept toaletă, ceea ce irită la culme localnicii din Stuttgart. Ei cer autorităților locale să ia măsuri imediate. Solicitarea lor este susținută și de hotelurile și resturantele din zonă care au vedere directă spre groapa de gunoi din grădină.
Camparea este permisă în grădină în timpul zilei. Primarul general al Stuttgartului a solicitat poliției să intervină cu razii nocturne de verificare a respectării interdicției de staționare a imigranților pe timpul nopții. El va propune consiului local interzicerea completă a campării și pe timpul zilei.
„Legitimările imigranților au scos la iveală că cei mai mulți sunt cetățeni ai Uniunii Europene“, a declarat primarul. El a adăugat că nici unul dintre ei nu a solicitat ajutor social din partea statului german.
Chiar și așa, orașul Stuttgart ia în calcul să ofere un anumit ajutor în caz de urgență pentru copii, deși nu există fonduri alocate cu acest scop.
Primarul a avut deja o întrevedere cu șefii poliției și cu reprezentanții consulatelor României și Bulgariei la Stuttgart. Aceștia vor facilita comunicarea în limba de origine a imigranților.
“Aceste persoane trebuie să înțeleagă mesajul că fac ceva ilegal”, a încheiat primarul, pentru prostul de radio SWR4.
Un tânăr român a mărturisit pentru sursa citată că se află de trei săptămâni singur în Stuttgart și încearcă în fiecare zi să găsească ceva de mâncare și de lucru.
“Am trăit în sărăcie și în România. Făceam curățenie într-o parcare. Aș accepta să fac același lucru și aici. Nu am avut altă variantă și m-am alăturat familiilor care locuiesc aici în parc. Reușesc să adun ceva bani din cerșit pe Konigstrasse”, a declarat tânărul care nu vorbește deloc limba germană.
Citeste si:
COMPLET GOL! Întâmplarea care a ȘOCAT un cuplu ce dormea liniștit în propriul pat! (VIDEO)
Ai softuri instalate ILEGAL? Trebuie să ȘTII ASTA, înainte de a instala WINDOWS 10!