Uniunea Europeană a alocat Iordaniei încă 28 millioane de euro pentru ca refugiaţii sirieni să facă faţă iernii, scrie eubusiness.com. Comisarul european pentru ajutor umanitar, Christos Stylianides, a făcut anunţul în timpul unei vizite în tabăra de la Zaatari, din nordul Iordaniei, în care sunt cazaţi 80.000 refugiaţi din Siria.
Prin această sumă, asistenţa umanitară acordată de UE de la începutul conflictului din Siria se ridică la 198 milioane de euro. " Criza refugiaţilor sirieni intră în al cincilea an, iar greutaţile cu care aceştia se confruntă sunt mai mari ca niciodată. Cum iarna se apropie, viaţa de zi cu zi va deveni mai dură şi de aceea acest ajutor este atât de important", a spus comisarul european.
Conform UE, fondurile ar urma să fie folosite pentru a asigura refugiaţilor îngrijiri medicale, apă, adăpost şi educaţie. Înaltul Comisariat pentru refugiaţi al ONU, UNHCR, estimează că peste 4 milioane de sirieni au fugit de războiul civil care face ravagii în ţara lor natală şi a omorât peste 250.000 de persoane.
Iordania susţine că a preluat 1,4 milioane de refugiaţi, dar UNHCR spune că este vorba doar de 600.000. În jur de 80% dintre sirienii din Iordania trăiesc în afara taberelor pentru refugiaţi.
Citiţi mai multe ştiri din Externe!