Zeci de americani, canadieni și britanici au răspuns apelului lansat de Ucraina pe parcursul primului an de război care a solicitat voluntari străini care să lupte alături de ucraineni pentru a stopa războiul declanșat de Rusia. Și ucrainenii care trăiesc în Marea Britanie au decis să revină în țară natală. La Ambasada Ucrainei din Londra, zeci de persoane au venit să se înscrie pentru a lupta alături de ucraineni împotriva invaziei rușilor. Sunt britanici, dar și polonezi, unguri și chiar persoane din Iran.
„Suntem tineri, puternici, putem ajuta. De ce nu? Pentru că îl urăsc pe Puțin, de aceea voi merge să lupt”, spune un bărbat din Iran, în vreme ce un alt voluntar în vârstă de 60 de ani a mărturisit pentru Sky News că e gata să plece „mâine să lupte în Ucraina”.
În vreme ce unii voluntari contacteză ambasadele sau consulatele Ucrainei, alții au decis să călătorească pe cont propriu pentru a se înrola în armată ca voluntari, scrie Reuters, care prezintă mărturiile unui bucătar canadian, și ale unui tânăr de 26 de ani, cu experință în infanteria de elită a Statelor Unite.
Cu cât se întețesc luptele pe front, cu atât crește numărul celor decedați, atât reprezentanți ai armatei ruse, cât și ai celei ucrainene. Printre cei care pier pe câmpul de luptă se numără și străinii care au decis să pună mâna pe arme și să lupte pentru integritatea teritoarială a Ucrainei.
Contul de Twitter pro-ucrainean „Saint Javelin” a publicat portretele celor 150 de voluntari străini uciși în Ucraina de la începutul conflictului în timp ce ajutau armata de la Kiev.
150 people from around the world have lost their lives helping Ukraine defeat the Russians.
— Saint Javelin (@saintjavelin) March 1, 2023
They are genuine heroes. pic.twitter.com/9UjFAbGEq4